Armistițiul din 12 septembrie 1944 - 80 de ani! Deși evocat de către Regele Mihai în seara zilei de 23 august 1944, acesta a fost semnat trei săptămâni mai târziu.
Armistițiul din 12 septembrie 1944 reprezintă, așa cum îi spune și numele, o soluție salvatoare. Bună sau rea, la 80 de ani de la semnare, putem să înțelegem mai bine contextul.
Armistițiul - delegația română are mandat clar
Delegația României a fost formată din demnitarul comunist Lucrețiu Pătrășcanu (ministru de stat și Ministrul Justiției), Principele Barbu Știrbei (negociator la Cairo), Ghiță Popp (ardelean, lider marcant al PNȚ) și generalul Dumitru Dămăceanu (adjutant al regelui Mihai I). Mareșalul Rodion Malinovski, ofițer superior sovietic a fost mandatat să semneze din partea Aliaților.
Evident, delegația română la Moscova avea mandat clar. Trebuia să obțină condiții cât mai favorabile. Era foarte greu, fiindcă participând la momentul 23 august, comuniștii români erau considerați vinovați de staliniști feroce ca Andrei Jdanov, ideologul lui Stalin sau Ana Pauker, care se încălzea în culise să preia România complet sovietizată. Stalin a înțeles mai târziu valoarea lui 23 august, când a realizat cât de mult a ajutat acest act, avansului armatelor sovietice, mai ales spre finalul lui 1944. Atunci, Aliații au avut ceva de furcă în Ardeni cu nemții.
Jdanov și Pauker supărați pe Pătrășcanu
Andrei Jdanov a întrebat: „Ce ați făcut nenorociților?” cu aluzie la participarea comuniștilor la actul de la 23 august, în sensul prezenței „dușmanului de clasă”. Ana Pauker voia să îi umilească pe români, întrebând „Ce cauți dumneata aicea, domnule Pătrășcanu”? Pur și simplu nu dădea bine să umilești o delegație în care sunt comuniști. Veaceslav Molotov ar fi fost și mai dur. Ar fi spus, iar asta a fost folosită de antonescieni: „Antonescu reprezenta ceva, voi ce reprezentați?” Când românii ar fi cerut să li se recunoască faptul că au ajutat la eliberarea României până la 30 august, același Molotov ar fi zis: „Ce dracu ați căutat la Stalingrad”? „Pe dracu! ar fi răspuns românii” „Atunci, de dracu ați dat!”
Evident, se brodează multe pe această temă, ideea este că românii nu prea aveau de ales. Antonescu n-ar fi obținut nici măcar atât! Am mai spus-o de mai multe ori și o voi repeta mereu. Sovieticii îl preferau pe Antonescu pentru o umilință totală. Instruiți politic, în stil bolșevic, sovieticii nu concepeau să trateze cu învinsul. Sovieticii ca și țariștii au negociat mereu cu pistolul la tâmpla celui învins.
Armistițiul - despăgubiri uriașe, statut confirmat la Paris în 1947
Armistițiul a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 219 din 22 septembrie 1944. Cel mai important a fost punctul 11 al acestuia. URSS și-a văzut visul cu ochii. A primit dreptul de a solicita cu titlul de „despăgubire parțială” 300 de milioane de dolari. Era contravaloarea unor bunuri, mărfuri și utilaje care trebuiau trimise în URSS. Evident, nicio vorbă despre rechizițiile făcute până la 12 septembrie 1944. Și nici despre întreținerea Armatei Roșii. În 1947, s-a precizat că sovieticii urmau să stea 90 zile. Au mai stat mai bine de 11 ani, până în vara lui 1958.
Anexa textului de bază prevedea că România urma să plătească drept titlu de despăgubire contravaloarea pierderilor din România de către Aliații URSS și resortisanții acestora pe timpul participării României pe Frontul de Est. Suma urma să fie stabilită ulterior și, evident, socotelile finale să fie făcute la Conferința de Pace de la Paris din 1946-1947.
Epilog
România nu putea spera la mai mult în septembrie 1944. Deja, Maniu, ca actor al momentului 1944, Barbu A Știrbei ca negociator la Cairo știau că România încă din aprilie 1944 era lăsată sovieticilor. Molotov declarase Aliaților la 2 aprilie 1944 : URSS „nu urmăreşte achiziţionarea vreunei părţi a teritoriului României sau schimbarea orânduirii de stat existente”. Dar atunci ne aflam cu două luni înainte de Debarcarea din Normandia de la 6 iunie 1944. La 12 septembrie 1944, sovieticii mai aveau o lună și atingeau granița cu Ungaria, iar din Iugoslavia, Grecia și Bulgaria, trupele germane începuseră retragerea în vederea unei regrupări la Budapesta.
Așadar, așa cum a fost el, Armistițiul din 12 septembrie 1944 a recunoscut de facto guvernul și schimbarea de la 23 august 1944, chiar dacă recunoașterea efectivă a datei a fost cea de 24 august, evident pentru că la Moscova, se aflase după miezul nopții de Proclamația Regelui Mihai de la ora 22.00, a serii de 23 august 1944.
Sursa foto: Arhivă