Dacă în ziua de Armindeni e ploaie va mai ploua 40 de zile. Dacă luna lui mai e ploioasă atunci iunie e secetos. Mai ploios – iunie frumos. Dacă plouă în mai e nădejdie de mălai – spun vorbele înţelepte din popor.
Armindeni – Armendinul, Armendina, Armân, Irmin Den – din slavona: ziua Sf. prooroc Irimia – Domnul poruncea lui Ieremia, proorocul Său, să vestească poporului mânia lui Dumnezeu, care venea asupra lor, şi să-l sfătuiască spre pocăinţă. Ei bine, prorocirea lui Ieremia vesteşte “procreerea imaculată": “deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară." (Vieţile Sfinţilor, pag 367). “Prorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barba având de sus lată şi jos îngustă." (idem, pag. 368).
Printre practicile apotropaice din această zi de 1 mai amintim: punerea de crengi sau chiar un butuc înnverzit la poartă sau uşă – venirea sezonului cald – creanga sau butucul urmând să fie folosit la cuptorul care coace pâinea nouă – acest obicei are o poveste veche. Se spune că vroind să-l prindă pe Iisus gărzile Sanhedrinului au pus noaptea ca semn în faţa locuinţei lui o ramură verde. Dimineaţa pornind să-l aresteze pe Iisus gărzile nu au putut găsi casa pentru ca în uşa fiecărei case era o ramură verde. Aşa s-a păstrat obiceiul. Ba mai mult a fost calchiat peste un vechi ritual celtic, Beltane, al stâlpului împodobit cu crengi verzi – care şi astăzi mai se serbează cu dans şi cântec în Scandinavia şi anumite arii anglo-saxone.
Spălatul cu rouă. Tracii, dacii, dar şi coloniştii greci se duceau la marea cea mare pentru un spălat ritual de păcate şi aveau grijă să atingă apa mării cu mâna dreaptă, mai întâi – ca să fie sănătoşi şi biruitori tot anul. Băutul vinului roşu amestecat cu planta magică a lunii – pelinul – 1 mai se mai numeşte şi ziua Beţivilor. Ieşirea la verdeaţă la picnic neapărat cu friptură de miel şi pasăre şi caş alb – vin roşu cu pelin spre înnoirea sângelui şi sănătatea ficatului şi caş alb spre purificare şi neapărat salate, ceapă verde, ridichi pentru că 1 mai este o zi a pământului care este lăsat să se odihnească şi să se pregătescă de recoltă. Boierii când se întorceau acasă aruncau cu farfurii şi lucruri scumpe prin copaci ca să dea rod – spune cronicarul. Theodor Speranţia arată: “Femeile şi fetele cumpără vin roşu pe banii de argint care I-au pus de 1 martie de mărţişor. Acele care nu ar cumpăra vin roşu ca să beie de Armindeni se zice că vor fi urâte şi neiubite tot anul. Oamenii nu muncesc şi se veselesc spunând că nici rândunelele nu-şi lipesc cuibul de Armindeni."
1 mai este Ziua Internaţională a celor ce muncesc. Aşa se aminteşte de însângerata lună mai a anului 1886 când muncitorii, organizaţi şi conduşi de o mână de socialişti inimoşi, au ieşit în stradă ca să-şi ceară o viaţă decentă, o viaţă de om. S-a întâmplat în Statele Unite la 1 mai 1886 când peste 340 000 de oameni au cerut “8 ore de muncă, 8 ore de somn, 8 ore de timp liber". Probabil că vă mai amintiţi de la istorie (sau nu, pentru că numai istorie nu se face la şcoală) că ziua de 1 Mai a fost declarată Ziua Internaţională a Celor ce Muncesc de Internaţionala a II-a Socialistă din 1889, ca amintire a Grevei Generale din 1 mai 1886, din America.
Ei bine, ceea se ştie mai puţin este că la grevă au participat şi mulţi proprietari şi patroni. Care cereau doar o regulă a jocului, o lege federală: 8 ore de muncă, 8 ore de timp liber, 8 ore de somn. Unii din convingere socială, alţii din milă creştină, alţii din calcul meschin – o reglementare unitară a timpului de muncă ar fi pus pe picior de egalitate concurenţa cu marile fabrici şi ar fi cruţat maşinăriile şi forţa de muncă calificată.
Aşa se face că în Piaţa de zarzavat din Chicago s-au strâns la 1 mai câteva sute de mii de muncitori şi câteva sute de patroni. Pe unul dintre patroni îl chema Samuel. Demonstraţia paşnică, la început a fost supraveghetă de câţiva poliţişti cu care muncitorii glumeau şi apoi pe seară plecau ca să bea bere împreună. Asta până pe 4 mai când au fost aduse contingente de poliţişti negri din est. Rasismul, pe ambele direcţii, era la el acasă în America sfârşitului de secol XIX. Situaţia s-a schimbat, poliţiştii negrii au devenit agresivi, şi au apărut primele ciomăgeli. Apoi primele victime din rândul muncitorilor. Cincisprezece muncitori au fost împuşcaţi pe la spate de poliţişti negri în civil. Legendă urbană spune că Samuel era un om drept şi îşi ştia drepturile constituţionale, inclusiv cel garantat de al Doilea Amendament: dreptul unui cetăţean american de a purta armă şi de a o folosi în legitimă apărare. Aşa că Samuel, al cărui nume era după cel al unchiul său, Samuel Colţ, a trimis câţiva din ucenicii săi să aducă două lăzi de la fabrică, filială a marii fabrici din Connecticut. Zis şi făcut. Ucenicii se întorc, muncitorii sparg lăzile şi rămân uimiţi: în fiecare ladă erau câte 25 de bucăţi de revolvere Special Colţ, cu cinci focuri, o bijuterie a măiestrie armurierilor americani. Şi muniţia respectivă. Se aud primele împuşcături. Sporadice la început, apoi o adevărată cascadă. Se ridică în grabă baricade. În piaţa de zarzavaturi din Chicago, piaţa Haymarket, are loc un mic război. Rezultatul: mulţi morţi şi răniţi, ziarele vremii pomenesc de sute. Dar cum sângele a fost preţul, greviştii au obţinut, mai târziu, reglementarea dorită.
Exact o sută de ani mai târziu acelaşi preţ al sângelui l-au plătit tinerii americani care cereau libertate, democraţie şi şanse egale - în 1986 în timpul revoltelor hyppie. Lumea arată mai bine astăzi datorită sângelui lor.
În 1923 un om deosebit, Frederick Stanley Mockford controlor de trafic pe aeroportul din Londra avea de rezolvat codificarea semnalelor de radio către aeronave. Cel mai important era semnalul de pericol, de primejdie iminentă. Şi-a amintit de zilele de mai periculoase şi de grevele din zilele de mai din State dar şi din Europa. Şi a rămas de atunci de la Mockford semnalul de primejdie folosit de aviaţia şi marina comercială, dar şi de forţele armate : mayday, mayday, mayday! Zi de mai, dar care aduce şi cu “m’aider" din franceză, "ajutaţi-mă". Aşa a rămas până în zilele noastre. Zi de mai!