Armin Nicoară este unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni din România. Saxofonistul trece prin clipe cumplite, după ce colega sa de scenă a fost implicată într-un accident grav. Artistul chiar vorbea la telefon cu colega sa când incidentul a avut loc.
Armin Nicoară trece prin momente dificile, după ce colega sa de scenă Stana Stepănescu a fost implicată într-un accident de mașină. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de vineri, 30 iunie. Bojidar Ciobotin, soțul artistei, era cel care se afla la volanul mașinii. El a încercat să evite să calce un câine care a apărut brusc în fața lor. Soțul Stanei Stepănescu a pus frână brusc, iar în spatele lor se mai afla un TIR, care le-a spulberat mașina.
Artista a mărturisit că atât ea, cât și soțul ei încă se află în stare de șoc după acest accident. Cei doi doar ce plecase de la un eveniment și se îndreptau spre Timișoara pentru a merge la priveghiul lui Petrică Vița. Stana Stepănescu a mai adăugat că nu a vrut să meargă la spital pentru că ar fi pierdut destul de mult timp. Armin Nicoară a fost una dintre primele persoane care a aflat de acest incident.
„Suntem încă în stare de șoc. Mergeam și ne-a ieșit un câine în față. Soțul meu conducea și încerca să pună frântă. A venit un TIR din spate cu viteză și ne-a aruncat… Noroc că nu ne-a aruncat pe partea cealaltă, că trecea în același timp o mașină. Ne puteau lovi și din față și din spate și nu mai puteam să discutăm astăzi. Eu nu mă simt foarte bine. M-am lovit la spate. Mă doare foarte tare burta. Nu știu dacă e de la șoc”, a spus colega de scenă a lui Armin Nicoară.
Armin Nicoară este în stare de șoc de când a aflat de accident
Artista a mai adăugat că accidentul a avut loc chiar în timp ce vorbea cu Armin Nicoară la telefon. Discuția lor s-a oprit brusc, după ce autoturismul în care aceasta se afla a fost lovit de TIR. Saxofonistul a încercat să o sune pe Stana în repetate rânduri, dar aceasta nu i-a răspuns. În cele din urmă, cântăreața a luat legătura cu Armin Nicoară și i-o povestit tot ceea ce s-a întâmplat.
„Armin e șocat. Ne tot scrie mesaje întruna. Și azi noapte vorbeam cu el, ne scriam. Vorbeam pe video înainte să ne întoarcem de la cântat. În momentul în care s-a întâmplat, eu vorbeam cu el. Am închis telefonul și s-a speriat, îți dai seama! După aceea, n-am mai putut să îi mai răspund. Abia acum câteva ore i-am răspuns. O să mergem la medic, dar după ce trece înmormântarea lui Petrică Vița.”, a spus Stana Stepanescu pentru Fanatik.
Stana Stepănescu și Bojidar Ciobotin s-au căsătorit în 2019, iar nunta a fost una cu răsunet. Cununia civilă a fost oficiată de Nicolae Robu, primar al Timișoarei la acea vreme. Evenimentul a avut loc în curtea Catredralei Ortodoxe Sârbe.