Armata SUA și militari ai altor nouă națiuni dau startul exercițiului Combined Resolve în Bavaria, anunță Stars and Stripes
STARS AND STRIPES (SUA), 2 februarie 2021 - GRAFENWOEHR, Germania — Aproximativ 4.700 de soldați din nouă țări aliate și partenere au fost programate să sosească luni în cea mai mare zonă de antrenament a armatei americane din Europa, pentru un exercițiu vizând testarea pregătirii trupelor americane de a contracara potențialele agresiuni rusești.
Forțe din Bosnia-Herțegovina, Georgia, Italia, Kosovo, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, România și Slovenia vor fi în Germania pentru exercițiul Combined Resolve XV.
Se vor antrena cu soldați din echipa de luptă a Brigăzii 1 blindate, Divizia 1 Cavalerie de la Fort Hood, Texas, care anul trecut a început o rotație de nouă luni în Germania, a declarat 7th Army Training Center /Centrul 7 de instruire a Armatei/ (7thATC), prin e-mail, pentru Stars and Stripes.
Carantină la intrarea în Bavaria
Trupele multinaționale trebuie să intre în carantină la sosirea în Bavaria, se spune în e-mail. Cum exercițiul se desfășoară pentru a doua oară în umbra pandemiei de coronavirus, trupele din toate țările implicate sunt supuse unor eforturi stricte de prevenire a îmbolnăvirilor, inclusiv restricționarea mișcării și testarea regulată, a declarat 7thATC.
Exercițiul, care se desfășoară până pe 5 martie, face parte din exercițiul Atlantic Resolve, un efort lansat de SUA în 2014, după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea și a invadat estul Ucrainei. Acesta este conceput pentru a ajuta SUA și partenerii și aliații săi să-și dezvolte „abilități critice de luptă care să permită echipei să lupte și să câștige”, a declarat colonelul Monte’ Rone, comandantul Diviziei 1 Cavalerie.
Ce este Atlantic Resolve
Exercițiul va avea loc la Grafenwoehr și la Centrul Comun Multinational de Pregătire din Hohenfels, singurul centru de antrenament de luptă al armatei în afara SUA, a spus 7thATC. Vot avea loc exerciții de trageri cu arme foc săptămâna viitoare.
Armata SUA pentru Europa și Africa conduc eforturile terestre ale Atlantic Resolve, incluzând unități rotative din SUA. Alte unități americane care urmează să participe sunt Brigada 101 de aviație de luptă, care este actuala unitate de rotație a aviației la Atlantic Resolve, și unități staționate permanent în Germania.
Acestea includ forțele americane de comandă a operațiunilor speciale din Europa și mai multe unități din cadrul Comandamentului 21 pentru susținerea teatrului din Kaiserslautern, a declarat Centrul 7 de instruire a armatei.
Traducere RADOR