Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) se pregătesc să se lupte în ianuarie pentru o nouă "felie de tort", miza fiind noile categorii de participanţi care ar putea intra în sistem, cadrele militare şi poliţiştii, dacă legea pensiilor va fi aprobată de Parlament, până pe 7 decembrie.
Adoptarea legii sistemului unitar de pensii publice va avea ca efect şi apariţia de noi categorii de participanţi la fondurile de pensii private obligatorii. Salariaţii din armată, poliţie, jandarmerie şi din serviciile secrete constituie o ţintă extrem de atrăgătoare pentru administratorii de pensii obligatorii administrate privat.
Dacă proiectul de lege va fi aprobat, data posibilă de intrare în vigoare este 1 ianuarie 2011, iar noua campanie de aderare la fondurile de pensii pe Pilonul II pentru militari şi poliţişti ar putea începe pe 15 ianuarie.
Comisioane mărite cu 50% pentru agenţii de marketing
Numărul estimat al celor care ar putea intra în sistem este 300.000, iar unele fonduri de pensii au majorat cu 50 la sută comisioanele pentru agenţii de marketing care îi vor convinge pe militari şi poliţişti să adere la un fond de pensii sau altul, au declarat pentru Agerpres surse din cadrul fondurilor de pensii private.
Noul segment de contributori este cu atât mai important cu cât valoarea contribuţiilor virate fondurilor de pensii private obligatorii scade de la o lună la alta. Astfel, în luna octombrie 2010 au fost virate către fondurile de pensii administrate privat 130,4 de milioane de lei (30,5 de milioane de euro), în scădere cu 1,1% faţă de luna precedentă, dar în creştere faţă de decembrie 2009, potrivit Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Sistemul pensiilor administrate privat a debutat în România în 2007, iar pe piaţă au rămas în prezent nouă fonduri de pensii autorizate, care administrează contribuţiile unui număr de 5,13 milioane de persoane. Cea mai bună poziţie pe piaţă o are ING, cu o cotă de piaţă, ca număr de participanţi, de 39%.