Armata lui Vladimir Putin se pregătește de o nouă ofensivă pe frontul de luptă din Ucraina. Expertul militar Viktor Litovkin a explicat în ce condiții va avea loc și în ce perioadă vor fi rușii pregătiți să atace.
Expertul militar Viktor Litovkin a spus că forțele ruse vor începe o ofensivă pe frontul din Ucraina după Anul Nou. Noul atac al rușilor nu ar avea legătură cu vizita lui Vladimir Putin la Statul Major Unificat. Țările din Occident credeau că în timpul întâlnirii dintre președintele rus cu Serghei Șoigu, șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov, și cu Serghei Surovikin, a fost dezbătut chiar acest subiect.
Colonelul în retragere a mai zis că în urma întrevederii dintre liderul de la Kremlin cu cei trei oficiali, Șoigu a susținut că ofensiva rusă nu trebuie să se oprească curând. Litovkin a mai adăugat că Occidentul produce o stare de panică asupra populației ucrainene. „Am plasat rachetele Iars în serviciu de alertă, înlocuindu-le pe cele învechite, iar ei au început imediat să spună că noi am fi amenințat pe cineva acolo (…). Occidentului îi convine, pur și simplu, să continuă să facă din Rusia un monstru. De aceea, orice mișcare a președintelui nostru ei o interpretează ca o manifestare a unor intenții agresive și, demonizându-l, ei demonizează întreaga noastră țară”, a precizat analistul.
Armata rusă va porni ofensiva militară în Ucraina
Analistul a explicat că Rusia va lansa această ofensivă pentru că regiunile anexate ilegal de Moscova nu au fost eliberate de toți „naționaliștii”. De asemenea, principalul scop al Rusiei ar fi eliberarea regiunilor Nikolaev și Odesa. Trupele rusești ar lansa un atac în aceste zone pentru ca Ucraina să nu mai aibă acces la Marea Neagră. Astfel, Kievul nu va mai putea primi arme din Occident.
„Iar al doilea obiectiv este de a deschide o rută terestră spre Transnistria. Nu mai vorbesc despre eliberarea regiunilor Harkov și Dnepropetrovsk. Este teritoriul Rusiei și trebuie să îl redobândim”, a concluzionat Litovkin. În același timp, ministrul apărării din Ucraina, Aleksei Reznikov, a spus că armata sa va porni un atac pe scară largă în această iarnă. „Pur și simplu trebuie să așteptăm până când iarna va deveni mai puțin umedă”, a mai spus Reznikov, potrivit VestidinRusia.