Au fost vremuri, nu demult trecute, când românii făceau armată din obligaţie. Şi nu le era tocmai silă de ea. Mulţi dintre cei care au făcut armata regretă acum că fiii lor nu mai sunt nevoiţi să treacă printr-o experienţă în urma căreia "deveneau bărbaţi".
Aşadar, era bună armata pentru dezvoltarea psihică a unui tânăr, sau era doar o perioadă "moartă" din viaţa lui? Înainte puteai să fentezi armata cu prelungirea sine die a facultăţii. Acum, nu mai e nevoie, ba chiar eşti plătit bine dacă vrei şi poţi să fii soldat al Armatei Române. Înainte, ca soldat, îţi lăsai mama şi iubita plângând la porţile unităţii. Acum, te aşteaptă cu bani acasă. Înainte, primeai pachet şi ţigări peste gardul unităţii. Acum, mai degrabă tu eşti cel care le pune pâinea pe masă, pentru că se ştie că "armata plăteşte bine". Dar aceste lucruri sunt mai puţin importante. Ceea ce contează cu adevărat sunt experienţele de viaţă pierdute şi cele câştigate de tânărul român odată cu desfiinţarea armatei.
De câştigat, e simplu de spus: un an în plus în societate, alături de fete, distracţii sau un an în plus pentru a-ţi pregăti cariera profesională. Sau, pentru cei săraci, un an în plus pentru a-şi ajuta familiile, care se bazează şi au nevoie de puterea lor de muncă. Doar au cam 20 de ani.
Armată, responsabilităţi, instrucţie şi cântece
Mai complicat este cu "recensământul" lucrurilor pierdute. Dar să încercăm! Vă invit să completaţi lista fiindcă, sigur, sunt mult mai multe de spus.
E imposibil ca într-o discuţie între doi bărbaţi de peste 30 de ani să nu fie şi vreo referire legată la armată. Şi asta pentru că, dacă nu aveai pile, făceai armata în altă localitate decât cea de origine. Aşadar, un prim lucru pe care tinerii l-au pierdut este experienţa de a se rupe pentru o perioadă lungă de timp de familiile şi locurile în care au crescut, pentru a cunoaşte noi oameni şi un nou stil de viaţă.
Ardeleni, olteni, bănăţeni şi moldoveni în acelaşi loc, care nu de puţine ori aveau să ţină legătura şi după sfârşitul stagiului militar.
Apoi, în aceeaşi discuţie, sigur vei auzi ceva de o permisie. Cel mai bine ştii cât ţii la o persoană atunci când ea nu este mereu fizic lângă tine. Iar armata îţi "oferea" acest soi de test de afecţiune, întrucât, de exemplu, un oltean care făcea armata prin Moldova îşi vedea destul de rar familia sau iubita.
Mai mult, tânărul simţea cum este să ai responsabilităţi şi să ai un şef mult mai autoritar decât precedenţii "şefi" ai vieţii lor, profesorii de şcoală.
Până în 2007, anul în care s-a renunţat la stagiul militar obligatoriu, exista chiar şi o muzică a soldaţilor. Foştii "îmbrăcaţi în haine verzi" îşi aduc cu siguranţă aminte de celebrele cântece ale formaţiei Albatros, care descriau fiecare moment din armată, de la încorporare la liberare, de la "viza cea cu trei ştampile, pentru 12 luni de zile" la vinul cinstit "că de mâine sunt civil".
Dar poate că şase luni sau un an din viaţă sunt un preţ prea mare pentru această colecţie de experienţe. Voi ce credeţi?
Recomandările noastre
