Armata lui Putin de la Gazprom

Legea adoptata in Duma de Stat, Camera inferioara a parlamentului rus, potrivit careia concernul petrolier Gazprom are voie sa-si constituie propriile unitati armate pentru o protectie mai eficienta, a starnit imediat reactii vehemente.

Imediat dupa adoptare (cu 341 voturi pentru din 450), unul dintre membrii legislativului - Ghennadi Gudkov - a ripostat afirmand ca masura deschide cutia Pandorei si ca in acest fel s-ar putea ajunge la crearea unei armate private. Pe de alta parte, cotidianul „The Guardian” scrie ca exista zvonuri potrivit carora Vladimir Putin ar urma sa preia sefia Gazprom anul viitor, dupa ce isi va termina mandatul prezidential.

Actul normativ in cauza ofera Gazprom, precum si companiei Transneft, care gestioneaza conductele de petrol, o derogare speciala de la prevederile restrictive care reglementeaza afacerile private din domeniul apararii. Totusi, pentru a intra in vigoare, legea trebuie sa treaca si de Consiliul Federatiei, Camera superioara a parlamentului, dupa care sa fie promulgata de presedintele Rusiei.

De straja la conducta „Daca trecem legea, vom deveni servitori ai Gazprom si Transneft. Aceste companii par sa se conduca dupa ideea potrivit careia ce e bun pentru ele este bun si pentru Rusia”, a declarat deputatul Ghennadi Gudkov, membru al Partidului Rusia Dreapta.

Mai multi analisti atrag atentia ca lucrurile risca sa degenereze intrucat cele doua companii, in loc sa angajeze garzi speciale pentru a-si proteja propriile instalatii petroliere, isi vor alcatui o forta proprie, dotata cu pistoale si pusti. In plus, legea ar constitui o premiera intrucat cele doua companii, controlate de stat, vor putea sa desfasoare propriile operatiuni armate. Practic, unitatile de securitate ale companiilor vor avea un mandat mai larg decat companiile private de securitate.

Compania Gazprom este perceputa de unii obervatori ca fiind un stat in stat. Are 430.000 de angajati, controleaza mare parte a presei si detine a treia banca din tara. Gazprom controleaza o cincime din gazele lumii si administreaza orase intregi cu o eficienta de tip militar.