Ieri, ministrul Apărării, Gabriel Leș, în prezența președintelui Klaus Iohannis a prezentat Bilanțul Armatei pe anul trecut. Cu toate acestea, în discursul său, a făcut și referiri la ce se va întâmpla pe viitor. Astfel, națiunea a fost informată că bugetul MApN este, începând cu acest an, de doi la sută din PIB
„Vreau să subliniez că în 2016 au intrat în dotarea forțelor aeriene primele nouă avioane F-16 Fighting Falcon, din prima escadrilă de 12 aeronave, demonstrând faptul că programul Avion multirol este unul de succes. Totodată, pentru continuarea constituirii capabilității de apărare aeriană prin programul Avion Multirol au fost inițiate demersurile de identificare a statelor potențial furnizoare de avioane F-16 din uz pentru etapa a II-a a programului”, a declarat ministrul Leș. Demnitarul a mai apreciat și creșterea prezenței maritime a NATO în Marea Neagră: „Prin decizia luată la recenta ministerială de la Bruxelles, NATO va asigura coordonarea acestor activități, ceea ce va permite o supraveghere sporită a situației din regiune și va asigura coerența și convergența dintre activitățile NATO în Marea Neagră și activitățile maritime ale Alianței în ansamblu. Evident, toate aceste acțiuni sunt conforme prevederilor Convenției de la Montreux şi au caracter defensiv”. Ministrul nu a spus nimic, în schimb, despre mult așteptatele corvete olandeze cu care s-a lăudat la începutul mandatului.