Armand Goșu, dezvăluiri despre Diana Șoșoacă. Cum este influențată politica din România

Sursă Foto: Arhivă EVZ

În urma unui interviu acordat HotNews.ro, Armand Goșu dezvăluie relațiile dintre România și Ucraina. Analistul susține că abordarea lui Marcel Ciolacu este într-o „paradigmă putinistă”.

Armand Goșu, analist, profesor și doctor în istoria Rusiei, explică problemele dintre România și Ucraina. Acesta identifică drepturile minorităților și existența așa-numitei „limbi moldovenești”, folosită încă în documentele oficiale din țara vecină.

Armand Goșu consideră că „Șoșoacă este purtătoarea de mesaj public a unei bune părți din establishmentul de securitate și de politică externă a României”

Prin intermediul unui interviu acordat Hotnews, Armand Goșu explică despre modul în care Șoșoacă setează agenda publică în România:

„Cel mai important eveniment a fost, practic, lipsa discursului din Parlamentul României. Sigur, e foarte bine că a venit în România, să nu fim cârcotași. România era cam penultima țară din regiune pe care nu o vizitase, a mai rămas Ungaria. Zelenski a vorbit în parlamentele acestor țări.

A fost o întâlnire cu președintele, o întâlnire cu primul ministru și, în mod surprinzător, a lipsit discursul din Parlament. Cred că s-a trecut prea repede peste blocarea de către unii din Senat a discursului președintelui Ucrainei, iar aceste detalii sunt oarecum neplăcute pentru administrația românească”, a declarat analistul.

Potrivit acestuia, în spațiul politic din România există un raport de forțe cu privire la modul în care este raportată problema din Ucraina:

„Mie mi se pare că episodul respectiv spune multe despre raportul de forțe din establishment-ul românesc și despre felul în care acesta sau diverse grupări din interiorul acestuia se raportează la Ucraina.

Confirmă, practic, faptul că, deși s-au făcut unele modificări de abordare a dosarului ucrainean, lucrurile sunt departe de a fi clarificate. Și la nivelul elitei de politică externă și de securitate din România, gruparea veche, cea care este împotriva Ucrainei și împotriva relansării relațiilor cu Ucraina, are o poziție importantă și nu se va da bătută foarte ușor”, a mai spus acesta.

Cum influențează Șoșoacă politica din România?

Armand Goșu consideră că Șoșoacă reprezintă punctul de vedere al unei grupări solide din sistemul de politică externă și securitate a României:

”Știți că s-a zis că, totuși, e vorba doar de o senatoare, de câțiva parlamentari de la AUR…Unii susțin că ar fi trebuit ținut acel discurs, pentru că și în alte țări există oameni cu viziuni pro-ruse, sunt anti-Ucraina și așa mai departe. Cum vedeți lucrurile?

Problema la noi nu este că o senatoare are această poziție. Problema este că această senatoare este reprezentativă pentru scena politică românească și exprimă un punct de vedere al unei grupări solide din sistemul de politică externă și securitate a României”, a declarat analistul.

Există o grupare veche care nu își dorește reluarea relațiilor cu Ucraina

Armand Goșu este convins că în acest moment are loc o luptă între gruparea veche care este împotriva reluării relațiilor cu Ucraina, și o grupare nouă, pro-occidentală:

”Cel mai important eveniment a fost, practic, lipsa discursului din Parlamentul României. Sigur, e foarte bine că a venit în România, să nu fim cârcotași. România era cam penultima țară din regiune pe care nu o vizitase, a mai rămas Ungaria. Zelenski a vorbit în parlamentele acestor țări. A fost o întâlnire cu președintele, o întâlnire cu primul ministru și, în mod surprinzător, a lipsit discursul din Parlament. Cred că s-a trecut prea repede peste blocarea de către unii din Senat a discursului președintelui Ucrainei, iar aceste detalii sunt oarecum neplăcute pentru administrația românească”, a spus analistul.

Amand goșu a adăugat că i se pare că episodul anulării discursului lui Zelenski ”spune multe despre raportul de forțe din establishment-ul românesc și despre felul în care acesta sau diverse grupări din interiorul acestuia se raportează la Ucraina”:

”Confirmă, practic, faptul că, deși s-au făcut unele modificări de abordare a dosarului ucrainean, lucrurile sunt departe de a fi clarificate. Și la nivelul elitei de politică externă și de securitate din România, gruparea veche, cea care este împotriva Ucrainei și împotriva relansării relațiilor cu Ucraina, are o poziție importantă și nu se va da bătută foarte ușor”, a adăugat Armand Goșu.