Armand Assante și echipa filmului „Vânătorul de spirite” degustă vin alături de fani, la București

Proiecția specială la Cinema City AFI Cotroceni începe vineri, 20 aprilie, la ora 20.30 și este precedată, de la ora 19.30, de o degustare de vin pentru toti spectatorii platitori de bilet, alături de Armand Assante, Lior Ashkenazi, Dragoș Buliga, Oana Marcu, Alexandra Apetrei și o parte importantă a echipei filmului „Vânătorii de spirite”.

Bucureștenii au astfel ocazia rară de a se întâlni cu unul dintre cei mai populari actori americani, cu peste 120 de filme în portofoliu, patru nominalizari la Globurile de aur și un premiu EMMY.

Celebru în toată lumea pentru rolurile de mafiot italian din filmele americane, Armand Assante a recunoscut de multe ori că este un mare admirator al României și al cinematografiei noastre. De altfel, aceasta este a doua colaborare cu o producție românească, la 10 ani distanță de la premiera filmului „California Dreaming”.

Alături de Armand Assante se va afla întreaga distribuție străină a filmului care îi mai include pe Lior Ashkenazi si pe actorul coreean Sun Ho Jae, dar și regizorul Dragoș Buliga ( Las Fierbinți, Ai Noștri, O săptămână nebună) precum și o parte din distribuția română: Oana Marcu, Alexandra Apetrei, Claudiu Bleonț, Bogdan Nechifor.

Scenariul filmului a stârnit interesul tuturor Regizat de Dragoș Buliga și bazat pe un scenariu original semnat de Octav Gheorghe, THE WANDERERS- VANATORUL DE SPIRITE este povestea unui american, Louis (ARMAND ASSANTE), un fost vânător faimos de spirite ieșit la pensie, depășit de vremurile actuale, care împreună cu un jurnalist, Robert (LIOR ASHKENAZI), ajunge într-un sat din Transilvania pe urmele unei misterioase povești sângeroase petrecută în castelul Zalesky.

Ghid le este o româncă frumoasă care aspiră la meseria de jurnalist (RALUCA APRODU) și care are în grijă și o echipă de coreeni în căutarea unui subiect senzațional pentru un reality show (BAE JUNGHWA și SUN HOJAE). În Transilvania vânătorul de vampiri ajunge să înfrunte una dintre cele mai mari provocări ale vieții sale, în confruntarea cu un trecut care îi este familiar.