„Arma prostească” pe care Delta Force a folosit-o pentru a-l captura pe dictatorul Manuel Noriega

Manuel Noriega a instalant o juntă militară în Panama din 1983 până în 1989. O dictarută care i-a făcut să sufere pe cetățenii acestui stat, iar după șase ani, Noriega a fost înlăturat de la putere de trupele Statelor Unite în timpul invaziei din Panama. Dar modul în care americanii l-au capturat pe acesta a fost unul incredibil și surprinzător, dar și blamat.

Încă din anii `50, Manuel Noriega a fost un colaborator de seamă al CIA, fiind una dintre cele mai apreciate surse de informații ale Agenției, mai ales când venea vorba de lupta împotriva insurgenților din America Centrală și de Sud.

Totodată, Noriega devenise și baron al drogurilor, dar CIA i-a permis să lucreze în aces „front”, deoarece era informator prețios. În 1988, SUA l-a pus sub acuzare pe Noriega pentru trafic de droguri în Miami, Florida. Un an mai târziu, americanii au intrat în Panama pentru a-l înlătura de la putere. 

S-a refugiat într-un lăcaș papal, interzis acțiunilor militare

Odată ce SUA a năvălit în Panama, Noriega a fugit de arestare în locațiile diplomatice al Sfântului Scaun din Ambasada Vaticanului. Dictatorul a crezut că Ambasada Vaticanului împreună cu consilierii săi cei mai buni și liderii politici ai regimului său îi vor oferi un refugiu pentru a-l scăpa din mâinile amercanilor. În 1989, președintele George H. W. Bush a inițiat „Operațiunea Just Cause”, pentru a-l prinde pe Noriega, dar și pentru a proteja integritatea Tratatelor Torrijos-Carter. Noriega s-a refugiat în Ambasada Vaticanului pe 23 decembrie 1988. Acolo, nunțiul papal Monseniorul Sebastiano Laboa, care era un înalt reprezentant diplomatic al Vaticanului, nu avea nicio intenție de a-l preda pe Noriega autorităților americane.

Planul lui Noriega era să fugă de la Nountura apostolică într-o altă națiune controlată de Vatican în America de Sud, oricât de absurd ar fi fost că biserica romano-catolică să protejeze un criminal politic ca el. Astfel, nicio forța militară nu avea dreptul de a pătrunde în acest loc „temeinic sacrosanct”. În disperarea sa, Noriega a amenințat Nunțiul Papal cu război de gherilă dacă nu i se acordă azil.

Rock-ul a făcut minuni, dar i-a înfuriat pe romano-catolici

Grupul psihologic operațional al Delta Force a recurs la o măsură incredibilă pentru a-l convinge pe Manuel Noriega să iasă din Nunțiul Papal. Prin muzica rock!

Aceasta era ultima soluție pentru a-l captura pe dictatorul panamez. Forțele Speciale au instalat difuzoare uriașe în fața Ambasadei Vaticanului și au redat la maximum muzica celebrelor formații rock AC/DC, Van Halen, Kiss, Black Sabbath, Billy Idol etc., însă măsura nu încălca pactul internațional menționat mai sus. Volumul era atât de puternic, încât muzica rock se auzea de la kilometri întregi. Melodii celebre precum „Welcome to the jungle” (Guns N` Roses), „Panama” (Van Halen), „You Shook Me All Night Long” (AC/DC), „Paranoid” (Black Sabbath), „The End” (The Doors), „You’ve Got Another Thing Coming” (Judas Priest), dar și altele care erau în vogă la acea vreme din rock, au răsunat vreme de zile întregi în sistemul audio amplasat în fața Ambasadei Vaticanului.

Totodată, Nunțiul papal le-a transmis americanilor să intre cu forța în Ambasadă dacă Noriega îi va pune viața în pericol. La un moment dat, Noriega l-a somat pe acesta să evacueze clădirea cu tot personalul și cu toți preoții și să fie mutat într-un liceu catolic, și astfel ar fi avut parte din nou de imunitatea sacrosanctă. După trei zile pline în care muzica rock aproape că i-a asurzit pe cei din Ambasadă, Monseniorul Jose Sebastian Laboa l-a convins pe Noriega să părăsească clădirea și să se predea armatei americane. Urmări au fost din partea preoților. Sfântul Scaun a trimis o scrisoare de plângere către George H. W. Bush pentru a ordona armatei să înceteze această tortură copilărească și muzica rock s-a oprit după trei zile. Manuel Noriega s-a predat la 3 ianuarie 1990, ieșind din Ambasada Vaticanului cu o Biblie în mână.

Plimbat între SUA, Franța și Panama

După ce a fost capturat, lui Noriega i s-a permis de a-și suna familia, din Ambasada Cubei, iar rudele dictatorului au fost exilate în Republica Dominicană. Soluția impusă de armata americană pentru a-l captura pe Manuel Noriega i-a înfuriat pe romano-catolicii din întreaga lume, fiind o hărțuire psihologică catalogată drept „un moment josnic din istoria armatei americane”, de către consilierul pentru securitate națională, Brent Scowcroft, declarând abordarea armatei o prostie.

În 1988, Noriega a fost pus sub acuzare de către Statele Unite pentru trafic de droguri în Miami, Florida. În timpul invaziei SUA din Panama, din 1989 a fost înlăturat de la putere, capturat, reținut ca prizonier de război și dus în Statele Unite. Noriega a avut opt capete de acuzare de trafic de droguri, șantaj și spălare de bani, în aprilie 1992. Pe 16 septembrie 1992, el a fost condamnat la 40 de ani de închisoare (care mai târziu a fost redusă la 30 de ani).

Pedeapsa cu închisoarea în SUA  s-a încheiat în septembrie 2007[12]; în urma cererii de extrădare din partea atât a Panama cât și a Franței, având  condamnări în contumacie, pentru omor în 1995 și spălare de bani în 1999, Franței i-a fost aprobată extrădarea lui Noriega în aprilie 2010. A ajuns la Paris, pe 27 aprilie 2010[13], și după reluarea procesului, care este o regulă în Franța după orice sentință în contumacie, a fost găsit vinovat și condamnat la șapte ani de închisoare în iulie 2010. O eliberare condiționată i-a fost acordată pe data de 23 septembrie 2011, pentru a fi extrădat și a ispăși 20 de ani de închisoare în Panama. S-a întors în Panama pe 11 decembrie 2011. A decedat la 29 mai 2017. (FOTO: thevintagenews.com)