Tema reuniunii de consultări de săptămâna trecută dintre ministrul Economiei, Ion Ariton, şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi cei ai Băncii Mondiale (BM), a fost reprezentată de arieratele companiilor Termoelectrica, CNH Petroşani, Oltchim, SNL Oltenia şi ELCEN Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al MECMA, în cadrul reuniunii desfăşurate la Bruxelles au fost prezentate modalităţile de reducere a arieratelor astfel încât angajamentele asumate de România în ultima scrisoare de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional să respecte legislaţia comunitară în materie de ajutor de stat, informează Agerpres.
Potrivit Memorandului tehnic de înţelegere cu FMI, companiile de stat monitorizate în cadrul Acordului cu FMI vor disponibiliza aproape 7.000 de angajaţi până cel târziu la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, pentru îmbunătăţirea performanţelor.
Cele mai semnificative disponibilizări vor fi efectuate de companiile de transport feroviar, respectiv CFR Marfă, care îşi va reduce personalul cu 3.000 de poziţii până la sfârşitul lunii iulie, CFR SA - cel puţin 1.500 de poziţii reduse până la sfârşitul lunii iulie şi CFR Călători - cel puţin 1.000 de poziţii vor fi reduse până la sfârşitul lunii iulie.
Alte companii care vor efectua reduceri de personal în perioada următoare sunt: Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), care îşi va reduce personalul cu cel puţin 600 de poziţii comparativ cu 2010 până la jumătatea lunii iulie, Intervenţii Feroviare SA - cel puţin 30 de poziţii până la sfârşitul lunii august, Electrificare CRF - cel puţin 110 poziţii până la sfârşitul lunii august, Telecomunicaţii CFR - cel puţin 100 de poziţii până la sfârşitul lunii august, Complexul Energetic Turceni - 200 de posturi vor fi reduse până la sfârşitul lunii septembrie şi Termoelectrica - cel puţin 300 de poziţii până la sfârşitul lunii iunie.