Românii din zonele înroșite din pix urmează să facă, începând din 14 martie, arest la domiciliu. Nu este pentru prima dată. Și am impresia că nu va fi nici pentru ultima dată. În perioada stalinistă, se chema domiciliu forțat.
Acum, românii sunt arestați la domiciliu în fiecare noapte. Dar, la fel ca în epoca stalinistă, nu în baza unei legi. Ci în baza unei decizii politice, care invocă drept justificare criterii medicale. Să analizăm din această perspectivă trauma căreia urmează să-i facem față.
Restricționarea libertății de circulație a persoanei, într-o stare de alertă care poate fi prelungită 50 de ani, cât a durat dictatura impusă poporului român, contravine deciziilor Curții Constituționale a României. Este prin urmare ilegală.
O persoană cercetată penal, în baza unor prezumții întemeiate că ar fi săvârșit o infracțiune gravă, poate fi, printr-o hotărâre judecătorească, pusă sub arest la domiciliu, dar, atenție, nu mai mult de 180 de zile. În ceea ce privește starea de alertă, care nu este nicidecum o stare penală, asemenea decizii de punere în arest la domiciliu pot fi luate din două în două săptămâni, de câte ori doresc guvernanții.
Circulă o glumă în spațiul virtual. Care s-ar putea să nu fie chiar o glumă.
Se întreabă cineva dacă în condițiile în care pe parcursul nopții nu are voie să circule, nu ar fi cazul să primească înapoi de la stat diferența de bani de la rovinietă și de la impozitul pe autoturisme. În ceea ce mă privește, cred că acest lucru s-ar putea întâmpla, dacă este solicitat de un număr suficient de mare de cetățeni printr-o casă de avocați. Și apropo de avocați. Dacă Piperea sau altcineva se oferă, sunt primul care sunt gata să semneze un contract pentru ca interesele mele să fie apărate în Justiție. Vreau să ne înțelegem bine.
Nu fac parte dintre persoanele care își pierd nopțile la petreceri. Nu obișnuiesc să circul noaptea nici pe jos, nici cu trotineta, nici cu bicicleta și nici cu autoturismul. Nu merg la restaurante, decât cel mult de două-trei ori pe an. Și nu mai sunt la vârsta la care simt nevoia să-mi petrec noaptea cu o fată sub clar de lună. Strict tehnic vorbind, noua măsură anunțată de autorități nu mă afectează. În schimb, restricționarea libertății de a face ce mă taie capul, fără să provoc un rău altor persoane, mă poate afecta psihic.
Mă poate traumatiza. Mă poate predispune la contrareacții. La revoltă. Și știu că așa reacționează cei mai mulți dintre concetățenii mei. De aceea, sunt dispus să fac front comun cu toți cei care vor acționa statul în judecată, solicitând despăgubiri materiale pentru restricționarea unor drepturi și pedepsirea penală a celor care au atentat la libertatea lor.
Nici măcar nu înțeleg care este rostul unei asemenea decizii.
Dacă este adevărat că numărul deceselor crește din nou alarmant, dacă este adevărat că secțiile ATI nu mai fac față, și, iată, există probe că în unele dintre acestea se petrec lucruri îngrozitoare, fapte de-a dreptul criminale îndreptate împotriva pacienților, atunci trebuie să căutăm o altă soluție decât înăsprirea restricțiilor.
Pentru că restricțiile nu prea s-au dovedit bune de nimic. Nu ar fi mai bine ca autoritățile să se concentreze pentru a vaccina de-adevăratelea, nu din pix și nu din vorbe, cât mai multe persoane? Oamenii de știință din întreaga lume sau, mă rog, cei mai mulți dintre aceștia au stabilit că, dacă imunizezi prin vaccinuri anti-Covid o masă critică de circa 60% din populația statului respectiv, flagelul va putea fi ținut sub control în viitor. Iar societatea poate funcționa din nou cu toate motoarele turate la maximum. Și atunci de ce nu ne concentrăm eforturile pentru a imuniza zece milioane de români?
De ce ne mișcăm atât de lent, atât de dezorganizat, în condițiile în care dispunem de suficiente doze de vaccin?
De ce ne lăudăm de dimineața până seara la televizor, cum că suntem una dintre țările cele mai performante, în condițiile în care, în ritmul existent, mai durează circa 30 de luni până când am putea imuniza zece milioane de persoane, dar, atenție, acestea ar trebui, pe rând, să fie criogenate. Întrucât altfel intrăm într-un carusel prin care va trebui mereu și mereu să repetăm procedurile de vaccinare, pentru că altfel, pe măsură pe vor fi imunizați, alții, începând cu președintele Klaus Iohannis și cu „esențialii”, se vor dezimuniza.
Și fiindcă am ajuns la acest capitol al restrângerii abuzive a unor drepturi și libertăți cetățenești, atrag din nou atenția asupra existenței unor acte normative, care ar trebui denunțate la Curtea Constituțională, întrucât îi permit unui procuror să meargă în instanță și, cu avizul unui medic complice, să trimită la ospiciu, pe o perioadă nedeterminată, persoane devenite dintr-un motiv sau altul indezirabile. Solicit o anchetă parlamentară pe această temă. Câte decizii judecătorești de acest fel s-au dat în 2020 și în 2021?