Actorul Alec Baldwin a fost arestat marti în Manhattan, după o cearta cu politistii care l-au oprit în timp ce circula cu bicicleta, pe contrasens, pe o stradă cu sens unic.
”A fost oprit de poliţie pentru că mergea pe contrasens. Atunci când ofiţerii i-au solicitat să prezinte un act de identitate, el a început să facă scandal pentru că nu avea niciun act asupra sa. În consecinţă a fost arestat pentru comportament turbulent”, a precizat un reprezentant al NYPD pentru publicaţia citată.
”Ofiţerul Moreno, număr de ecuson 23388, m-a arestat şi mi-a pus cătuşele pentru că am circulat pe contrasens pe Fifth Avenue (...) Între timp, în faţa casei mele, încă o dată, fotografii îmi terorizau fiica şi aproape că au lovit-o cu o cameră. Poliţia nu a făcut nimic în acest caz”, a scris Alec Baldwin pe contul personal de Twitter.
Alec Baldwin a fost acuzat de comportament neadecvat în public și conducere pe contrasens. Actorul a fost eliberat și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor pe 24 iulie.