Arestat în Noaptea Demnitarilor, simbolul Banatului moare la Sighet

După instaurarea regimului comunist, Sever Bocu încearcă să rămână în viaţa politică a Banatului, dar condiţiile îi sunt mai potrivnice.

Presa comunistă îl ia în cătare, stârnind o avalanşă de injurii şi etichetări menite să denigreze pe cel care era un veritabil simbol al Banatului.

La alegerile din 1946, în ciuda falsurilor grosolane, Sever Bocu reuşeşte să iasă deputat în circumscripţia Lipova, fiind singurul ţărănist din Timiş-Torontal care răzbate în Parlament.

Însă, refuză să ia parte la spectacolul pus în scenă de comunişti şi se retrage din viaţa politică.

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, cunoscută ca „Noaptea demnitarilor” este arestat de Securitate. Este dus mai întâi la Timişoara, apoi transportat la închisoarea de la Sighet, împreună cu Coriolan Băran, Titus Popovici, Dumitru Nistor şi alţii.

Nu a fost niciodată judecat de o instanţă judecătorească. A murit în temnița de la Sighet, pe 21 ianuarie 1951, în condiţii care nu au fost nici până azi pe deplin elucidate.

Născut pe 19 noiembrie 1874 la Șiștarovăț, Sever Bocu a fost politician, economist, ziarist, redactor la ziarul „Tribuna” din Arad, unul dintre fruntașii Partidului Național Român, ulterior Partidul Național Țărănesc, deputat reprezentant al Banatului, apoi ministru în guvernul lui Iuliu Maniu.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric