Defunctul stadion „Steaua” a fost ridicat în timp-record, în perioada martie - octombrie 1973. Mâna de lucru a fost ieftină, pentru că s-au folosit militari în termen.
Stadionul Steaua a devenit o amintire, după 45 de ani, iar pe locul unde a evoluat câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni, dar și naționala României, vor fi puse bazele unei noi arene.
Aceasta va fi folosită pentru antrenamentele formațiilor care vor veni în București, pentru a evolua la Europeanul din 2020. Va avea 30.500 de locuri și va costa în jur de 210 milioane de lei (45 milioane de euro). „Templul fotbalului românesc” a fost numele de alint al stadionului care a dispărut săptămâna trecută. Arena a fost ridicată în 1973, în timp-record. Lucrările au început în martie și au fost finalizate în octombrie.
„Ordinul era clar. Trebuia terminat până în octombrie”
„Am muncit şi cu lopata acolo. Nu am fugit de muncă. Ordinul era clar. Stadionul trebuia terminat până în octombrie 1973. Am intrat în bocanci în martie și am mai ieșit în toamnă, când a fost gata. Şi am reuşit să ducem treaba la bun sfârşit. Nu mai ţin minte câţi soldaţii au luat parte la această lucrare. În zona unde a fost construit stadionul erau nişte unităţi militare. În rest nu era nimic, doar câmp”, povestea pentru EVZ, în 2011, colonelul în rezervă Nerva Traian Draghia, cel care a coordonat lucrările.
4.000 de soldați au lucrat în Ghencea
În afara specialiștilor, mâna brută de lucru a fost asigurată de 4.000 de soldați, iar pentru amenajarea suprafeței de joc au fost scoși 80.000 de metri cubi de pământ. Costurile estimate la acea vreme au fost de 25 de milioane de lei.
Nocturna a fost montată în 1991
Stadionul a fost inaugurat la data de 9 aprilie 1974, la partida amicală pe care Steaua a disputat-o contra iugoslavilor de la OFK Belgrad (scor 2-2). Pe 14 august 1991 apare un element esențial în viața arenei din Ghencea: nocturna, inaugurată la jocul Steaua - Dacia Unirea Brăila (scor 2-0).
Gigi Becali și războaiele cu Armata
Arena a decăzut în ultimii ani, din cauza conflictului pe care Gigi Becali, finanțatorul FCSB, îl are cu oficialii Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Latifundiarul din Pipera s-a supărat și a plecat din Ghencea, iar „roș-albaștrii” evoluează pe „Arena Națională”. Ultima partidă jucată de formația lui Becali, pe „Steaua”, a avut loc la data de 22 martie 2015. Bucureștenii se impuneau în fața Viitorului, scor 4-0.
De atunci, stadionul a fost părăsit și a intrat într-o stare de degradare. Gigi Becali a preluat frâiele la Steaua în 2003 și a avut mai multe conflicte cu oficialii MApN. Armata voia să organizeze o licitație pentru închirierea stadionului, dar Gigi Becali n-a vrut să participe și a luat foc în momentul în care a auzit că Armata vrea să închidă stadionul.
„Să vină el (n.r.- colonelul Cătălin Zisu) cu mitraliera și să mă împuște”, spunea machidonul, iar mărturie stă un articol apărut în „Evenimentul zilei” la data de 1 august 2003. Ulterior, Becali a putut să folosească arena și în acea toamnă Steaua a evoluat în Ghencea împotriva celebrei FC Liverpool (scor 1-1), într-un joc din Cupa UEFA. Echipa națională a jucat meciuri memorabile pe „Steaua”, arena fiind neîncăpătoare la meciuri de poveste (5-1 cu Țara Galilor - 1992, 2-1 cu Belgia - 1993 sau 2-0 cu Ungaria - 1999). Tot aici s-au înregistrat și eșecuri usturătoare: 4-6 cu Iugoslavia - 1977, 1-3 cu Franța - 1995 sau 0-1 cu Norvegia - 2002.