Arde în Parcul Naţional Cozia

Pompierii vâlceni se confruntă pentru a treia noapte consecutiv cu incendiul din Parcul Naţional Cozia

Pompierii vâlceni se confruntă, pentru a treia noapte consecutiv, cu focul din Parcul Naţional Cozia câteva focare fiind active pe versantul sud-estic al muntelui.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, citat de Agerpres, susţine că incendiul din Masivul Cozia este cel mai periculos din ultimii ani şi că a mistuit mai mult de 17 hectare de vegetaţie uscată şi pădure, condiţiile meteorologice, râpele şi jarul existent deja sub stratul de turbă fiind principalele dificultăţi pe care le întâmpină pompierii.

"La această oră se intervine cu două autospeciale, care sunt sprijinite de două cisterne pentru alimentarea cu apă a dispozitivelor de intervenţie. Acestea sunt alimentate cu apă de la aproximativ 25 de km distanţă, accesul în zonă făcându-se pe drum forestier, cu teren accidentat. Avem echipaje în zonă pentru a încerca limitarea perimetrelor afectate de incendiu. Zona incendiată este un semicerc care are la bază vârful Cozia, dar (...) versanţii fiind abrupţi cade jar spre alte cote şi un alt focar se aprinde", a arătat oficialul ISU. În sprijinul pompierilor militari a intervenit luni, din nou, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv). Reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Vâlcea, ai Parcului Naţional Cozia şi ai Primăriei Sălătrucel estimează că incendiul a afectat până în prezent o suprafaţă de circa 17 hectare (1,1 hectare de pădure de răşinoase în parcul Naţional Cozia şi circa 16 hectare păşune împădurită pe alocuri în localitatea Sălătrucel). ISU Vâlcea recomandă tuturor turiştilor, în această perioadă, să nu se aventureze spre Cozia, traseele turistice fiind complet închise.