Echipa din Gruia continuă să beneficieze de sprijinul necondiţionat al „fluieraşilor”, în baza bunelor relaţii dintre conducătorii ardelenilor şi cei ai FRF.
Meciul dintre FC Timişoara şi CFR Cluj, disputat luni seară şi încheiat la egalitate, scor 1-1, s-a încheiat cu un scandal de proporţii. În primul minut al partidei, Nuno Claro, portarul CFR-ului, l-a pus la pământ pe atacantul ti mişorean Gueye Mansour.
În pofida faultului violent, „centralul” Augustus Constantin şi „tuşierul” Ioan Onicaş au închis ochii, neacordând lovitura de pedeapsă care se cuvenea, la care s-ar fi adăugat eliminarea portarului.
Clujul s-a opus aducerii arbitrilor străini
Subiectul arbitrajului favorabil CFR-ului a fost readus în discuţie după acest joc. Formaţia patronată de Arpad Paszkany a fost acuzată în ultimele sezoane pentru avantajele primite din partea „fluieraşilor”.
Dacă majoritatea conducătorilor din Liga I au fost de acord cu aducerea arbitrilor străini, conducătorii clujenilor s-au opus întotdeauna. „Noi avem încredere în arbitrii români, care au valoare şi trebuie să primească încredere din partea oamenilor de fotbal”, a fost „refrenul” preferat al pre şedintelui Iuliu Mureşan. Atât el, cât şi patronul Arpad Paszkany au relaţii cordiale cu Mircea SanduşiIonuţLupescu, preşedintele, respectiv directorul general al FRF.
Înaintea alegerilor prezidenţiale, care au avut loc în acest an, „Naşul” şi-a lansat campania la Cluj, la unul dintre hotelurile aflate în proprietatea lui Arpad Paszkany.
În acest timp, în care problema arbitrajului a explodat, Mircea Sandu are o atitudine pasivă. Preşedintele FRF se află în străinătate alături de soţia sa, Lisa, acolo unde efectuează un nou set de analize medicale.
Ioan Igna, responsabil la CCA cu delegările arbitrilor, se delimitează de acest subiect. „Nu vreau să vorbesc nimic despre arbitraj, pentru că sunt timişorean şi nu vreau să se interpreteze!”, ne-a spus conducătorul arbitrajului.
În această ediţie a Ligii I, CFR a fost beneficiara mai multor greşeli ale arbitrilor. În meciul-tur cu Rapid, câştigat cu 4-1, giuleştenii au avut două penalty-uri neacordate la scorul de 1-1. La jocul-retur cu Pandurii (scor 1-0), golul ardelenilor a fost validat după două faulturi comise în atac de clujeni.
În Cupa României, CFR a învins la Craiova, scor 1-0, după ce Alexandru Tudor a anulat un gol valabil marcat de olteni şi a validat greşit reuşita oaspeţilor. Tot în Cupă, la meciul cu Dinamo, acelaşi „central” nu a acordat un penalty pentru „câini”.
„Nu se poate să greşeşti numai în favoarea unei singure echipe. Erorile de la meciul cu CFR au fost flagrante.“, MARIAN IANCU, patron la FC Timişoara
REVOLTA TIMIŞOAREI
Marian Iancu: „Nu îi bagă nimeni în puşcării” Marian Iancu, finanţatorul echipei FC Timişoara, a luat foc după meciul cu CFR şi a acuzat tratamentul preferenţial de care beneficiază clujenii în Liga I.
„Aşa nu se mai poate! CFR chiar este Victoria (n.r. - Victoria Bucureşti, fosta echipă a Securităţii). De ce le-a fost frică să dea penalty? Nu se bagă Boc, nu se bagă Băsescu, nu îi bagă nimeni în puşcării”, a spus Iancu.
În replică, Iuliu Mureşan, preşedintele formaţiei ardelene, a recunoscut că arbitrul trebuia să acorde penalty împotriva formaţiei sale. „Da, cred că a fost vorba despre penalty. Trebuia acordat”.
Conducătorul echipei din Gruia a fost apostrofat violent de publicul timişorean, la ieşirea de pe arena „Dan Păltinişanu”. „Bă, voi sunteţi ruşinea ţării! Nu vă e ruşine să furaţi campionate?”, au strigat oamenii înfierbântaţi.