Cei care ar trebui să împartă dreptatea la partidele de fotbal sunt aleşi, în primul rând, prin prisma "pilelor" pe care le au în structurile FRF şi mai puţin pe criteriul valorii.
Nepotismul a devenit în ultimii ani principalul criteriu de selecţie în arbitrajul românesc. Legăturile de sânge, "cumetriile" de orice grad sau, pur şi simplu, prieteniile şi interesul au fost întotdeauna "prioritare" în dauna valorii individuale. Marcel Lică, Gheorghe Constantin şi Vasile Avram, ultimii trei şefi ai "fluieraşilor", au ajuns pe rând după gratii tocmai fiindcă în acele "ere" s-a batjocorit cel mai mult ideea de competiţie, de valoare. În mandatul ultimului şef reţinut, CCA îşi căpătase renumele de "Casa de Comenzi Avram". Cele mai mari bătăi de cap le-a avut Avram cu legea care stabilea o limită de înălţime pentru arbitri. Ca să le salveze carierele fiilor săi mici la stat, Vasile a făcut un mic artificiu: a scos din regulament orice prevedere legată de înălţime. Până când Ion Crăciunescu, actualul şef al CCA, sau altcineva se va gândi la reintroducerea acestui barem, pe stadioanele din România poate arbitra şi Elton! Despre fraţii Marius şi Valentin Avram, gura slobodă a tribunei spunea că atingeau înălţimea prevăzută de lege doar cu un teanc de euro sub tălpi! Revine Teodor în Liga I? Sistemul care le permite arbitrilor să măcelărească partide după bunul plac şi să contribuie la schimbarea ierarhiilor tot după bunul plac n-are nimic original. Toată lumea ştie ce se întâmplă şi că oricine cu "spate" nu poate pleca din acest sistem putred, pentru că are "acoperire" şi, probabil, va mai fi util şi cu alte ocazii. Arbitrii se împart în trei categorii: cei buni, "ereditarii" (cei cu taţi sau alte rude în funcţii importante în CCA sau în şleahta observatorilor) şi cei cu "spate".
Ion Crăciunescu, omul de la care se aşteaptă revigorarea acestui sistem, spune că vrea să îndrepte greşelile trecutului. A cerut schimbarea listei FIFA în toc mită de Vasile Avram (pe care se regăseau, ce surpriză!, ambii săi băieţi, dar şi Sebastian Gheorghe, fiul lui Costică "Suceavă") şi a comasat loturile care oficiau la nivelul primelor două divizii. Există însă voci care susţin că, prin această mutare, Crăciunescu urmăreşte şi alte scopuri. Cum ar fi să-i dea din nou şansa lui Teodor, fiul său, să revină la Liga I. "Urmăriţi dacă Mugurel Drăgănescu va reveni în primul eşalon şi dacă va fi delegat «întâmplător» la Vaslui. N-am dovezi că aşa va fi, dar dacă se va întâmpla asta nu va fi o simplă coincidenţă", ne-a dezvăluit un arbitru.
EVZ vă prezintă gradul de rudenie dintre cei aflaţi în arbitraj, dar şi celelalte încrengături.
BEIZADELE
"Fluieraşii" care au rude în arbitraj
Marius Avram - fiul lui Vasile Avram, fostul preşedinte al CCA;
Valentin Avram - fiul lui Vasile Avram;
Andrei Chivulete - fiul fostului arbitru Florin Chivulete, care a fost suspendat de FIFA în urma "scandalului folcloristelor";
Augustus Constantin - fiul lui Gheorghe Constantin "Vâlcea", fost preşedinte al CCA;
Andrei Constantinescu - fiul lui Tudor Constantinescu, fost asistent, în prezent observator;
Sebastian Gheorghe - fiul lui Constantin Gheorghe "Suceavă", fost vicepreşedinte al CCA;
Bogdan Anghelinei - fiul fostului fotbalist Viorel Anghelinei;
Eduard Constantinescu - fiul lui Ion Constantinescu (unul dintre asistenţii lui Ion Crăiunescu la finala Ligii Campionilor din 1995);
Teodor Crăciunescu - fiul lui Ion Crăciunescu, actualul şef al arbitrilor;
Omar Dumitrică - fiul fostului arbitru Ion Dumitrică;
Iosif Zoltan Erdei - fiul fostului arbitru Zoltan Erdei (decedat);
Ionuţ Iugulescu - vărul lui Ciprian Iugulescu, fost arbitru, actual observator;
Marius Marodin - fiul fostului tuşier Nicolae Marodin;
Ionuţ Neagu - nepotul lui Gheorghe Constantin "Vâlcea";
Eduard Crângaşu - fiul lui Silviu Crângaşu (preşedinte AJF Prahova, observator);
Costin Florescu - nepotul fostului arbitru Valeriu Ioniţă;
Bogdan Velicu - cumnatul lui Cornel Fecioru, fost arbitru, actual observator;
Alexandru Tudor - nepotul observatorului Constantin Ştefan;
Dorin Mudura - nepotul observatorului Alexandru Boc;
Claudiu Baboia - fost angajat la FRF, fiul fostului arbitru Ion Baboia.
13 arbitri şi asistenţi din lotul celor care sunt delegaţi la partidele din primele două eşaloane
sunt fii de foşti "cavaleri ai fluierului"
GAFE
Arbitrii continuă să-şi facă de cap şi în mandatul lui Ion Crăciunescu
Arbitrii cu neamuri în "sistem"
Alexandru Deaconu - finul lui Mircea Sandu şi fiul lui Gelu Deaconu, magazioner la FRF; Dragoş Istrate - fiul lui Nicolae Istrate, director general la hotelul Ambasador din Bucureşti, apropiat al şefilor FRF; Marius Bocăneală - cumnatul lui Marius Stan (membru în Comitetul Executiv); Nicolae Megheşan - nepotul lui Adalbert Kassai; Radu Petrescu - fiul funcţionarului Petrescu, de la CCA; Bogdan Hârlab - fiul antrenorului Adrian Hârlab (de la echipa CSM Făgăraş).
Click pe imagine pentru a mări
- Mafia din arbitraj, dată în vileag din interior
- Avram şi Ţerbea, încă 60 de zile după gratii
- Dosarul "Fotbal în Cătuşe": Avram şi Ţerbea, trimişi în judecată
- Badea: "Nu e o problemă că Borcea sună arbitrii!"