Raed Arafat face noi precizări cu privire la scandalul provocat de apariția filmării secrete de la Colectiv, material difuzat de jurnaliștii de la Libertatea.
Secretarul de stat Raed Arafat a făcut, vineri, o declarație video explozivă. El a răspuns atacurilor virulente care au loc împotriva lui, deși, joi, a declarat că până în 30 octombrie, când are loc comemorarea de la Colectiv și până după alegerile prezidențiale.
Arafat a explicat că nu avea cum să știe despre acea filmare și consideră că tot ceea ce se întâmplă în spațiul public conduce la creșterea emoției publice până în data de 30. A lăsat să se înțeleagă că ar fi vorba despre o manipulare de campanie electorală.
I-a răspuns și lui Cristian Tudor Popescu, care l-a acuzat că vorbea la telefon în timpul intervenției. Arafat a spus că se interesa de locurile din spitale și de dotări, „nu vorbeam cu mama sau cu tata, nu mă interesam de starea vremii”.
Șeful Departamentului de Urgență a spus că nu își dă demisia, dar dacă i se va cere, va pleca în secunda doi.