Arădenii au sărbătorit un secol de mers cu autobuzul

Compania de Transport Public (CTP) Arad a aniversat, fără manifestă ri deosebite, 100 de ani de la introducerea în circulaţie a primului autobuz din municipiu.

„Municipalitatea din acea vreme s-a preocupat de introducerea unui nou mijloc de transport, optând pentru autobuz, un vehicul nou apărut în Europa de Vest, în 1904 în Londra, 1905 în Berlin şi 1906 în Paris. Pe 5 mai 1906, Primăria Arad a înfiinţat „Societatea de transport cu autobuzele“.

În acelaşi an s-a organizat licitaţia de achiziţionare autobuze, câştigată de firma Westinghouse Le Havre, Franţa. Autobuzul avea etaj, o putere de 20 CP, era alimentat cu benzină şi transporta 36 de persoane“, spune Petru Cuvineanu, directorul CTP Arad. Atunci s-au comandat 9 autobuze din care 8 urmau să fie asamblate în Arad, la fabrica Johan Weitzer. Autorităţile locale s-au ocupat şi de pregătirea şoferilor şi au iniţiat primul regulament de circulaţie.

Pe acea vreme se circula pe partea stângă a drumului. La 20 iulie 1908 a fost sărbătoare: autobuzele au fost puse în circulaţie şi străbăteau 4 trasee. Până la sfârşitul anului s-au efectuat aproape 110.000 de kilometri şi au fost transportaţi 464.000 de călători. Autobuzele cu etaj au circulat până în 1914, când au fost rechiziţionate de armată şi direcţionate spre front, de unde nu au mai fost recuperate. După război, transportul public a fost reorganizat.