Apple mai vrea încă 180 milioane de dolari de la Samsung, după ce compania sud-coreeană a plătit recent aproape 550 milioane de dolari.
Cererea are loc într-un proces în care Samsung a achitat recent daune de aproape 550 milioane de dolari pentru că a încălcat patente ale Apple, potrivit Reuters, citată de Mediafax.
Potrivit documentelor depuse în instanţă de Apple, suma de 180 de milioane de dolari ar reprezenta daune suplimentare şi dobânzi.
Aceste daune suplimentare au fost determinate de cinci produse Samsung care ar fi încălcat patente deţinute de Apple şi au fost comercializate după ce instanţa a dat în 2012 o decizie împotriva Samsung, susţine compania americană.