Apple a încasat 91% din profitul de pe piaţa de smartphone-uri

Compania americană Apple a încasat pe anul trecut un procent de 91% din totalul de pe piața globală de smartphone-uri, potrivit firmei de cercetare de piață Canaccord Genuity. În 2015, Apple a înregistrat o cotă de piață de 17,2%.

De cealaltă parte, organizația concurenta Samsung, cu cota de piață globală de 23,9%, a încasat 14% profit.

Conform graficului de mai sus, profiturile înregistrate de Samsung și Apple însumate ajung la 105%, procent mai mare de 100% deoarece câteva dintre companiile luate în calcul în cadrul studiului au înregistrat pierderi.

De reținut însă faptul că analiza celor de la Canaccord Genuity are câteva date lipsă deoarece companii precum Huawei, Xiaomi sau ZTE nu au raportat profitul ori pierderile înregistrate pe anul 2015.

Anul acesta se așteaptă ca profiturile companiei Apple de pe urma smartphone-ului iPone să crească, analistul Steve Milunovich de la banca UBS susținând că introducerea unui nou model de iPhone cu ecran pe diagonală de 4 inci, ar putea aduce venituri nete suplimentare de 1,5 milarde de dolari companiei, cu precădere în primul an de la lansarea pe piață, informează go4it.com