Medicina s-ar putea întoarce în urmă cu sute de ani, trage un semnal de alarmă Organizația Mondială a Sănătății. În noua eră, un copil ar putea muri de la o simplă zgârietură la genunchi, iar operații de rutină, precum cea de apendicită, ar putea fi cu adevărat riscante.
Principalul motiv este rezistența din ce în ce mai mare a bacteriilor la antibiotice. Aceste microorganisme au evoluat, au suferit mutații și au devenit din ce în ce mai tratat. Desigur, o parte din vină o are și automedicația, abuzul de antibioticelor în boli în care nu ar fi nevoie de un astfel de tratament. Asta face ca acum infecții comune să devină incurabile. Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, spune că, astfel, clasicele antibiotice ar putea deveni complet inutile în tratamente. „O eră post-antibiotic înseamnă de fapt sfârşitul medicinii moderne aşa cum o cunoaştem azi. Afecţiuni comune, precum o infecţie în gât sau o simplă julitură la genunchi, pot deveni letale. Rezistenţa antimicrobiană este în creştere în Europa şi în întreaga lume. Pierdem cei mai importanţi antimicrobieni”, spune Chan, potrivit independent.co.uk. Aceasta mai avertizează că unele intervenții sofisticate, precum înlocuirea şoldului, transplantul de organe și chimioterapia ar putea deveni mult prea dificile sau chiar periculoase. Și tratamentele revoluționare descoperite în ultimul secol pentru gripă, tuberculoză, malarie sau HIV ar putea fi egale cu zero în următorii ani. Jumătate din bolnavii cu infecții rezistente la antibiotice mor Tratamentele alternative din acest moment sunt mult mai scumpe, mai toxice şi necesită o perioadă mai îndelungată de administrare. În rândul pacienţilor diagnosticaţi cu infecţii rezistente la antibiotice, indicele de mortalitate a crescut cu 50%, conform OMS. Pentru a nu se ajunge la o astfel de situaţie consumul de antibiotice trebuie ţinut sub control. Medicamentele trebuie să fie prescrise de medici în mod corespunzător şi trebuie respectate interdicţiile de folosire a antibioticelor pentru animale. SURSĂ: independent.co.uk