Potrivit APIA, până la acest moment au fost autorizate la plată pentru Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul zootehnic (ANTZ), de la bugetul național, următoarele sume cu beneficiarii aferenți:
- 5,06 milioane euro pentru Ajutor Național Tranzitoriu în sector zootehnic – Schema decuplată de producție în sectorul lapte, specia bovine (ANTZ 7) pentru un număr de 17.235 beneficiari;
- 11,82 milioane euro pentru Ajutor Național Tranzitoriu în sector zootehnic – Schema decuplata de producție în sectorul carne, specia bovine (ANTZ 8) pentru un număr 22.404 beneficiari.
Aceste plăți aferente ANTZ 7 și ANTZ 8 nu sunt condiționate de autorizarea la plată a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic.
APIA replică astfel materialului apărut în mass media potrivit caruia „crescătorii de bovine care au solicitat Sprijin Cuplat Zootehnic nu pot fi autorizați la plată nici pentru Ajutor Național Tranzitoriu în sectorul zootehnic (ANTZ)”.