Numărul mare de apelări false către Serviciul de urgenţă 112 poate duce la pierderea vieţii celor aflaţi într-adevăr în pericol, dar care nu pot solicita ajutor în momentul în care au nevoie.
Astfel, de la începutul anului şi până în prezent s-au înregistrat peste 10.500.000 apeluri la 112, dintre care peste 8.600.000 au fost apeluri false.
Din acest motiv, Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, în parteneriat cu Fundaţia pentru SMURD şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a lansat campania “112 – şansa fiecărei vieţi în pericol!”. Scopul ei este de a informa opinia publică în legătură cu folosirea corectă a Numărului European Unic de Urgenţă.
15% dintre români nu ştiu de existenţa numărului 112 Campania se va desfăşura atât on-line, cât şi la radio şi în presă, iar populaţia va primi materiale informative. Demersul li se adresează în mod special copiilor.
În cadrul proiectului a fost realizat un studiu privind cunoştinţele şi practicile populaţiei cu privire la apelarea 112. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.214 respondenţi, reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia generală cu vârsta peste 15 ani.
Datele colectate arată că 84,4% din populaţie este informată despre existenţa numărului 112 şi cunoaşte semnificaţia acestuia. În ultimul an, 12,4% din populaţie a apelat acest număr.
Apelarea numărului 112 este gratuită. Sistemul funcţionează non stop, în întreaga ţară, în toate reţelele de telefonie, fixă sau mobilă. Prin apelarea numărului 112, în funcţie de natura urgenţei, pot fi alertate toate serviciile de urgenţă: Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD şi Jandarmerie.