Pompierii din vestul țării au ajuns la disperare din cauza țăranilor care, inconștienți, îți dau foc miriștilor. După ce s-au confruntat cu peste 10 incendii, reprezentanții ISU Arad au lansat, noaptea trecută, un apel cetățenesc.
La această oră Detașamentul de Pompieri Arad și Detașamentul de Pompieri Ineu intervin pentru stingerea unor incendii de miriște, vegetație uscata, resturi vegetale.
”În ultimele 72 de ore toate subunitățile inspectoratului au intervenit și pentru stingere a 12 incendii de vegetație uscata, concomitent cu alte zeci de intervenții. La intervențiile de azi doar profesionalismul echipajelor de Pompieri de la Ineu și Arad a făcut ca incendiul sa nu se extindă la locuințe sau alte construcții. Facem un nou apel la populatie sa renunțe la curățarea terenurilor prin incendiere iar în cazul în care își curață curtea sau gradina și intenționează arderea resturilor vegetale, operațiunea sa se facă supravegheat și în momentul în care condițiile meteo sunt favorabile (când vântul nu este puternic)”, au transmis reprezentanții pompierilor.