Capitala României a fost scena unui eveniment nemaivăzut.
Deasupra Bucureștiului, pe cer, un nor cilindric uriaș i-a băgat în sperieți pe locuitorii care sâmbătă după-amiază au privit în văzduh. Fenomenul spectaculos i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă e vorva de un nou experiment HAARP sau pe deasupra orașului a trecut un ...OZN!?
Norul cilindric a rămas nemișcat vreme de câteva ore, iar specialiștii în meteorologie afirmă că este un fenomen atât de rar încât nu se cunoaște originea lui. Oricum, bucureștenii au inundat Internetul cu poze și filme care redau misteriosul nor.
„Nu este nimic grav. Este un nor foarte spectaculos și destul de rar. Se formează destul de simplu. Imaginați-vă că aveți echivalentul unui singur val la suprafața mării, dar în atmosferă. Pe măsură ce înaintează apa, respectiv aerul se ridică, iar în spate coboară. Aerul acesta, pentru că are umiditate foarte mare, pe măsură ce urcă, se condensează și formează norul acesta spectaculos. Nu este nimic spectaculos în afară de formă, nu produce precipitații. Astfel de fenomene sunt foarte rare, atât de rare încât nici nu știm cum se formează, care este mecanismul”, a declarat pentru Digi24 climatologul Bogdan Antonescu, expert în fenomene meteo extreme.
Din câte se pare, astfel de fenomene sunt extrem de prezente, dar mai ales predictibile, în zona Australiei, acolo unde brizele marine produc nori de genul acesta.