Teama oamenilor de pandemia de COVID-19, lipsa unui tratament și a unui vaccin care să-i protejeze îi determină pe mulți să-și îndrepte atenția spre religie, să-și pună speranța într-o minune Dumnezeiască. Așa se explică apariția unui panou pe care apare icoana Sfântului Nichifor Leprosul, pe drumul european de pe raza comunei Florești, în județul Cluj.
De pe panoul din Florești, județul Cluj, Sfânul Nichifor Leprosul le trasmite trecătorilor să nu se teamă de coronavirus și să se roage la el pentru a se vindeca.
„Să le transmiteți oamenilor să nu se teamă de Coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune iar eu îl voi vindeca! Avertizați pe toți creștinii să se roage la mine în mod repetat. Există și un leac”, scrie pe panou, conform România TV.
Despre Cuviosul Nichifor Leprosul se spune că s-a născut în insula Creta într-o familie de țărani evlavioși și a rămas orfan de mic. La treisprezece ani s-au îmbolnăvit de lepră, iar la douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. A rămas aici până în 1947 când a fost descoperit leacul leprei, după care a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena.
A murit la șaptezeci și patru de ani, iar în 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale.