Un obiect misterios a apărut pe cerul Capitalei, în prima zi din 2018, în jurul orei 18.30, creând panică în rândul bucureștenilor.
Deși inițial s-a crezut că a fost vorba despre un meteorit sau de un OZN, specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene au venit cu lămuriri.
Astfel, specialiștii cred că este vorba despre efectele dezintegrării în atmosferă a unei stații spațiale chinezești, care nu a mai putut fi controlată și care a fost scăpată de sub control acum două luni.
La rândul său, cunoscutul realizator Alexandru Mironov a declarat că nu este vorba despre un OZN, așa cum s-a speculat.
„În orice caz, nu este OZN-ul pe care îl aşteptăm cu toţii şi care să apară în carne şi oase şi să se aşeze în Piaţa Victoriei şi să-l vedem”, a spus prezentatorul.