Secția de Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeș” din Craiova nu funcționează la capacitate maximă pentru că nu are anestezist, scriu jurnaliștii de la Gazeta de Sud.
Aparatura de peste un milion de euro zace nefolosită, din lipsă acută de medici specialiști care să o folosească. Secția ATI a fost doată modern în 2009, cu fonduri de la Banca Mondială, însă aparatura stă degeabă, iar în curând va ieși din garanție. Reprezentanții spitalului motivează că specialiștii ATI sunt foarte căutați în străinătate. „Am scos la concurs postul de medic specialist, dar nu s-a prezentat nimeni. După aceea am avut o promisiune din partea unui medic primar, motiv pentru care am solicitat schimbarea încadrării, în medic primar. Medicul respectiv s-a răzgândit între timp şi am rămas iar cu postul liber. Plus că, în ultima vreme, din ce în ce mai mulţi medici au ales să profeseze în străinătate, unde se caută această specialitate, iar câştigurile sunt mult mai mari. Ne gândim să încercăm şi cu rezidenţi de anul V, poate vor fi mai receptivi“, a declarat pentru gds.ro conf.dr. Iulian Diaconescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ Craiova. Între timp, bolnavii în stare gravă care trebuie intubaţi, pacienţii cu infecţii acute sau cei cu forme grave de hepatită sunt trimişi la Spitalul de Urgenţă Craiova.