Aparatură de JUMĂTATE de MILION de euro DISTRUSĂ de un PACIENT BEAT

Computerul tomograf al Secţiei de Radiologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost distrus de un pacient care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Aparatul în valoare de 500.000 de euro a fost distrus de Dumitru Vasilovschi, în vârstă de 43 de ani dintr-o comună din Suceava. Bărbatul a consumat băuturi alcoolice până la inconştienţă şi a fost găsit de medici întins pe şosea, transmite Libertatea.

Datorită faptului că bărbatul prezenta răni la nivelul capului, a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava pentru investigaţii. 

Din cauza stării avansate de ebrietate, bărbatul a devenit recalcitrant, moment în care a apucat un scaun şi a lovit tot ce a întâlnit în cale. Tomograful şi computerele aferente, geamul de protecţie şi alte dotări, care înseamnă chletuieli de zeci de mii de euro. 

Pacientul agresiv a fost trimis la secţia de Psihiatrie imobilizat într-o cămaşă de forţă. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar Spitalul Județean Suceava s-a constituit parte civilă pentru daunele provocate de pacient.

În judeţul Suceava mai există un singur astfel de aparat, prin urmare, toţi pacienţii se vor îngrămădi la Unitatea de Primire a Urgenţelor.