Aparatul care topeşte amigdalele fără durere

O nouă tehnică permite scoaterea amigdalelor şi polipilor la copii, fără sângerări, în maximum 20 de minute.

Amigdalele copiilor, polipii şi cornetele nazale pot fi scoase cu ajutorul unei tehnici noi, care nu este dureroasă şi nu implică sângerare. Intervenţia se face cu un electrod care topeşte ţesuturile amigdalelor sau polipii la o temperatură de 65 de grade şi durează maximum 20 de minute.

Riscul de infecţie este foarte mic, iar perioada de recuperare a micuţilor este de două-trei zile. Intervenţia este gratuită, dar părinţii trebuie să suporte preţul electrozilor, adică aproximativ 400 de lei.   În unităţile medicale de stat din România, topirea amigdalelor la copii se poate face doar la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti. Operaţia durează 15 minute Primul pas în intervenţia chirurgicală constă în anestezierea generală a copilului. Operaţia se face cu ajutorul unui electrod care topeşte ţesutul amigdalian, polipii sau o parte din cornetele nazale prin radiofrecvenţă. Electrodul are trei fire, dintre care unul conectat la sursa de radiofrecvenţă bipolară, altul cuplat la soluţia de ser fiziologic, iar altul la aspirator. Astfel, în timpul operaţiei, medicul poate topi amigdalele sau polipii, poate curăţa plaga cu ser fiziologic şi aspira secreţiile. Electrodul este comandat de către medic prin două pedale.

„Operaţia durează de regulă 15 minute, dar se poate prelungi la 20 de minute dacă ţesutul amigdalelor este mai greu de topit“, explică Mioriţa Toader, medic orelist la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“ din Bucureşti. La două ore de la operaţie, copilul poate consuma lichide şi alimente moi.

„După operaţie, copiii trebuie să stea în casă două-trei zile, ca să nu răcească. Tot în perioada asta, trebuie să evite să facă sport, deoarece dacă intră în colectivitate pot răci“, explică Mioriţa Toader. Un electrod costă în jur de 400 de lei Această tehnică se poate face momentan la Spitalul „Grigore Alexandrescu“ din Capitală şi la două clinici private din Braşov şi Oradea. La spital, operaţia este gratuită, dar părinţii trebuie să-şi cumpere electrozii de la o firmă de distribuţie. Preţul acestora este de aproximativ 400 de lei. Aparatul a fost achiziţionat de Spitalul „Grigore Alexandrescu“ în urmă cu trei săptă mâni şi de atunci s-au realizat şase operaţii. În clinicile private din ţară, operaţia se poate face şi adulţilor.