Apă şi săpun pentru integrarea copiilor romi în Italia

"Un proiect cu apă şi săpun", anunţă Il Giornale. "Nu este cazul", continuă publicaţia. Aceasta pentru că, în opinia lor, deşi revoluţionar şi extrem de simplu, acest proiect ar putea fi greşit interpretat atât de către beneficiarii lui, cât şi de către cei care monitorizează toate acţiunile care îi privesc pe imigranţii romi.

În ce constă acest program? Este vorba despre instalarea unor duşuri destinate copiilor romi din şcoala Riccardo Massa, din cartierul Gallaratese, o suburbie vestică a oraşului Milano.

Măsura a fost luată cu sprijinul Prefecturii din Milano, iar oficialităţile, care consideră că această şcoală se află într-o zonă cu risc crescut de violenţe, au decis să vină "în sprijinul proiectelor de integrare a romilor în societate".  Statul italian alocă, anual, anumite sume pentru finanţarea unor astfel de proiecte, iar şcoala din Gallaratese a primit, în acest an, 6395 de euro. Educaţie prin igienă

Astfel, potrivit directoarei Giovanna Foglia, de aceste duşuri instalate în sălile de sport vor beneficia aproximativ 200 de copii romi, adică 20% dintre elevii care frecventează unitatea de învăţământ.

"Am doborât toate barierele pe care am încercat să le înlăturăm prin zeci de conferinţe şi sute de întâlniri. Jumătate dintre problemele de integrare sunt reprezentate de igienă. Copiii din tabăra de nomazi vin la şcoală cu hainele murdare şi părul nespălat de săptămâni şi emanând un miros ascuţit de de fum. Starea de disconfort a colegilor cu care împart clasa este de înţeles şi este dificil să explici unui copil  că, dacă un coleg de-al său nu se spală, ţine de o abordare culturală diferită", spune Foglia, fără teama de a fi acuzată de rasism.

Deşi proiectul "Apă şi săpun" nu are caracter de obligativitate, sunt mulţi copii care participă la el, spune directoarea. Înainte de a intra în sala de clasă, elevii romi se pot spăla şi schimba cu haine puse la dispoziţie tot de şcoală.

Conducerea unităţii de învăţământ a încheiat un contract cu spălătoria din vecinătate, astfel că hainele elevilor romi sunt spălate şi călcate cu regularitate.