Apa rece a mării dăunează ovarelor

Femeile pot avea probleme destul de serioase în zona genitală dacă fac baie în apă prea rece. Apa caldă şi sărată tratează însă afecţiuni ginecologice.

Dacă sunteţi sănătoasă şi nu aveţi nicio infecţie, apa mării, chiar dacă este rece, nu ar trebui să vă facă probleme. Din contră, sarea care intră în compoziţia apei marine reuşeşte să omoare microbii şi vă fereşte de micoze (ciuperci). Totuşi, dacă marea este după furtună, iar temperatura apei este sub 15 grade C, riscaţi să răciţi şi chiar să contractaţi o anexită dacă faceţi baie în mare. Pentru că circulaţia sângelui va avea de suferit, ovarele nu vor mai fi corect irigate şi se vor manifesta reacţii inflamatorii. Durerile nu trebuie tratate cu antibiotice, ci cu supozitoare antiinflamatoare.

Persoanele predispuse cistitelor şi anexitelor provocate de apa rece a mării ori de apa rece din izvoarele de munte sunt, de regulă, sensibile şi cu o imunitate scăzută. „Aşa cum sunt oameni care răcesc uşor iarna, aşa există şi femei care se îmbolnăvesc repede, dacă fac baie în apa foarte rece a mării“, explică medicul ginecolog Marius Romila, de la Spitalul Universitar din Bucureşti. Specialiştii amintesc că temperaturile reci reprezintă un factor favorizant pentru răceli, indiferent de ce tip sunt acestea. Primele semne: dureri şi senzaţia de jenă

„Circulaţia sângelui în zona pelviană se va modifica. Astfel, vasele de sânge se vor contracta şi organele nu vor mai fi la fel de bine irigate. De aceea, va apărea o reacţie inflamatorie la rece“, clarifică medicul Petre Brătilă, ginecolog la Spitalul Euroclinic din Bucureşti. Primele semne ale răcelilor în zona pelviană vor fi durerile şi senzaţia de jenă, pe care nu trebuie să le trataţi cu antibiotice, ci cu antiinflamatoare. O astfel de răceală ar trebui să vă trimită şi la un consult ginecologic, pentru că este posibil să se reactiveze infecţii mai vechi, care trebuie tratate.

Apele sulfuroase, mai bune decât cele marine

În schimb, dacă apa mării este caldă, medicii vă recomandă băile multiple, întrucât acestea au un efect relaxant şi descongestionează.

„Apa caldă şi sărată este un adjuvant în tratarea afecţiunilor ginecologice, cum ar fi anexitele“, adaugă medicul ginecolog Doina Niţulescu, de la clinica Biomedica din Bucureşti. Cel mai puternic efect în ameliorarea ori tratarea afecţiunilor ginecologice îl au însă apele cu salinitate crescută, cum sunt cele de la Călimăneşti, Căciulata, Herculane, precum şi cele minerale şi sulfuroase. „Atenţie însă! Dacă bazinele din băile termale sunt pline de oameni, riscaţi să luaţi infecţii prin contactul cu ceilalţi“, avertizează medicul ginecolog Ergin Hagi Calill, de la clinica Romar din Bucureşti. Specialistul vă mai sfătuieşte să evitaţi şi bazinele şi piscinele de hotel aglomerate, întrucât apa este un mediu propice de transmitere a microbilor. „Marea problemă a bazinelor de la noi este că nu au mecanisme bune de sterilizare. La fel cum se fac infecţii la ochi, tot aşa apar şi infecţiile vaginale“, mai avertizează ginecologul.