Apă nepotabilă la robinetele Spitalului Vulcan

Pacienţii care ajung în spitalul din Vulcan riscă să se îmbolnăvească şi mai rău, după ce consumă apa de la robinet.

Conducerea spitalului a făcut o analiză a calităţii apei ”potabile” furnizată la această unitate spitalicească şi a constatat că are o grămadă de impurităţi, fosfaţi, fier şi azotaţi, în timp ce pH-ul ajunge şi la 6,75.

„Constatăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 458/ 2002 privind calitatea apei potabile, buletinele de analiză fizico – chimice ne arată clar neîncadrarea în limitele admise ale pH-ului, a fosfaţilor şi a fierului, dar cel mai grav este prezenţa în cantitate foarte mare a materiilor în suspensie”, spune directorul Spitalului, Alexandru Blaj, care a cerut, timp de mai multe zile analize de laborator ale apei potabile din spital.

La Vulcan există în cadrul spitalului şi două secţii de boli infecţioase şi zeci de pacienţi au avut posibilitatea, în ultimele zile, să consume apa care avea o culoare maronie.

Spitalul a făcut sesizare Conducerea spitalului a făcut mai multe sesizări în luna ianuarie către SC Apa Serv Petroşani, dar susţine că nu a primit niciun răspuns, iar Alexandru Blaj, susţine că nu înţelege de ce să fie nevoit să plătească astfel de servicii, în condiţiile în care în contractul cu firma de distribuţie a apei potabile nu se specifică nimic despre calitatea apei pe care ar trebui să o primească.

„De ce să nu fie penalizată Apa Serv, aşa cum ea aplică penalităţi pentru întârzieri de plată? Unde este respectul faţă de cetăţean, de cel din banii căruia suntem plătiţi şi noi, uneori cu sume respectabile?”,  a mai zis Blaj.

La această dată, spitalul din Vulcan are o datorie de 53.059 lei, la plata facturii apei potabile, iar directorul Blaj spune că i s-a reproşat de fiecare dată când a contestat calitatea apei, că are datorii mari.

Anchetă la Apa Serv

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Costel Avram, reprezentant al acţionariatului de la Apa Serv ne-a declarat că nu crede că este posibil ca apa pe care o furnizează societatea să nu fie potabilă.

„Eu pot să spun că apa potabilă care pleacă de la noi corespunde tuturor normelor de calitate iar  nimeni nu şi-ar permite să furnizeze apă nepotabilă. Dacă se dovedeşte că a fost apă nepotabilă şi netratată voi solicita o anchetă la Apa Serv”, ne-a declarat Costel Avram.

Pe de altă parte potrivit unor surse oficiale din cadrul Apa Serv în ultima săptămână au fost probleme la magistrala din partea vestică a Văii Jiului, iar apa a fost oprită şi exista posibilitatea ca la repornire să apară unele impurităţi pe conductă.