Aristotel susţinea, în anul 330 î.Hr., că apa nu are propriul gust, ci reflectă senzaţii anterioare. Iar disputa privind gustul apei a continuă şi în zilele noastre.
Oamenii de ştiinţă americani au stabilit că limba poate detecta şi al şaselea gust, cel al apei, potrivit Science Alert, citat de dariknews.bg. Receptorii din limba mamiferelor reacționează la apa obișnuită. Aceştia sunt receptorii pentru gustul acru.
Cele mai recente experimente au demonstrat că anumite părţi ale creierului reacţionează la apă. Astfel a apărut ideea că, probabil, apa are un gust care poate fi perceput de creier, dacă nu de limbă.
Unii cercetători resping, însă, această teorie. O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din California a efectuat un studiu pe şoareci. Ei au măsurat răspunsurile electrice ale celulelor receptorilor de gust ale limbii la apă și alți stimuli obișnuiți de gust. Așa cum era de așteptat, nervii reacționează la cele cinci gusturi de bază – dulce, acru, amar, sărat și umami. Dar oamenii de știință au înregistrat și un semnal pentru apă. Apoi, specialiștii au dezactivat diferite celule ale gustului şi au constatat că percepţia apei este inseparabilă de receptorii gustului acru. Dacă receptorii de acru sunt excluşi, reacția privind gustul apei este blocată complet. Atunci cand au stimulat receptorii pentru gustul acru cu fascicule luminoase, șoarecii chiar au crezut că este apă și au început să lingă dârele de lumină pentru a-şi potoli setea.