Apa Dunării, nepoluată

Calitatea apei Dunării nu este afectată până în prezent de poluarea din Ungaria, potrivit Administraţiei Naţionale a Apelor Române.

Măsurătorile efectuate din 4 în 4 ore, în ultimul interval, arată că valorile indicatorilor de calitate se încadrează în continuare în valorile normale pentru aceasta secţiune, au declarat specialiştii Apelor Române. "Valoarea Ph-ului se încadrează în valorile normale, cele mai recente analize relavă o valoare a Ph-ului de 7,86", au explicat aceştia.

Potrivit ANAR, pentru următoarele 24 de ore prelevarea de probe se va realiza la un interval de 8 ore. După acest interval, echipa Apelor Române va preleva zilnic probe pentru analize.

"Autorităţile române menţin în continuare legătura cu autorităţile ungare şi sârbe", au adăugat reprezentanţii Administraţie.