Industria de morărit şi panificaţie solicită o schemă de ajutor din partea statului pe fondul "creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică", scumpirea pâinii fiind imposibil de evitat în următoarele luni.
"Preţul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problemă, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, dar noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tona de grâu, ceea ce este foarte mult.” a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
”Noi am avut un preţ mare la grâu şi până în noua recolta şi atunci nu am modificat preţul pâinii, pentru că am zis că vine grâu din noua recoltă care e mai ieftin şi ne echilibrăm, dar din păcate ne-am dezechilibrat total", a mai spus acesta.
El susţine că preţul actual al grâului va influenţa şi preţul pâinii, materia primă reprezentând până la 50% din costuri, iar restul sunt utilităţile şi forţa de muncă.
În acest context, Popescu afirmă că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă. "Dacă nu ţinem pasul cu costurile la preţurile de vânzare, scrie faliment pe noi. Şi aşa foarte mulţi se plâng că au probleme mari cu supermarketurile şi, neputând modifica preţurile, ei vând în pierdere acum. Or, a vinde în pierdere, fără nicio o perspectivă până la anul pe vremea aceasta, înseamnă faliment. Atenţie, majorările de preţ nu vor veni dintr-odată, ci pe măsură ce în contabilitate înregistrezi că eşti pe pierdere sau că eşti pe zero. În mod cert vor fi acum nişte scumpiri, vor mai fi în octombrie-noiembrie, când va veni preţul majorat al gazului. Pe de altă parte, sindicatele fac presiuni că totul se scumpeşte - energia, întreţinerea, căldura la iarnă - şi vor salarii mai mari pentru angajaţi. Ceea ce pot să vă spun este că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă. Cred că niciun agent economic nu îşi mai permite să nu modifice preţurile la majorările de costuri actuale, când energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh", a explicat preşedintele ROMPAN.
Chiar dacă România a înregistrat anul acesta o recoltă-record la grâu, respectiv 11,4 milioane de tone, după cum a anunţat recent ministrul Agriculturii, şeful ROMPAN subliniază că preţul grâului nu mai este influenţat de producţia naţională, ci de ceea ce se întâmplă la nivel mondial, la Bursa de la Chicago, Bursa de la Paris.
"Noi, când facem preţurile în România, ne uităm la MATIF. Într-adevăr, sunt nişte cauze, dar eu văd cauza principală China, care a cumpărat vreo 40 de milioane de tone de grâu mai mult decât normal, în timp ce producţia mondială este mai mică. Vom mânca din stocuri şi vom fi sub presiune tot timpul, dacă balanţa rămâne aşa", avertizează Aurel Popescu. În opinia sa, singura soluţie viabilă pentru a putea supravieţui în această perioadă este intervenţia statului, respectiv introducerea unei scheme de ajutor pentru morărit şi panificaţie, similară cu ceea ce s-a dat pentru HoReCa.