Potrivit unui comunicat de presă remis de către compania Metrorex, accesul la metrou plătit cu telefonul mobil nu mai este posibil de vineri, iar valoarea calătoriilor neutilizate până la această dată urmând a fi restituită la urmatoarea factură emisa de operatorul de telefonie mobilă.
Metrorex si Telcor au avut o convenție de colaborare privind un experiment tehnic pentru accesul în metrou, utilizând tehnologia dată over voice. Convenția a expirat la 30 iunie 2014.
În 2 iulie, Metrorex a sistat plata biletelor prin SMS, dar a anunțat că persoanele care au achiziționat SMS-uri pentru accesul în metrou pot să le folosească până la jumatatea lunii august.
Calatoria cu metroul putea fi platită, din aprilie 2013, și prin transmiterea unui SMS la numarul 1.700, din retelele Orange și Vodafone, putând fi achitate astfel una, două sau zece călăyotii la prețul de 0,50 de euro, 0,90 de euro și, respectiv, 3,25 euro. "Având în vedere anunțurile anterioare privind suspendarea acestui serviciu, facem cunoscut faptul că valoarea călătoriilor neutilizate până la această data va fi restituită și evidențiată pe urmatoarea factură emisă de operatorul de telefonie mobilă, iar pentru utilizatorii pre-pay această sumă va fi creditată în contul cartelei pre-pay deținută", arată compania.