Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a făcut un anunț extrem de important pentru bugetari. Toți angajații de la stat ar urma să primească vouchere de vacanță.
Anunțul a fost făcut la finalul unei întâlniri de lucru cu autoritățile locale, agenții economici și conducerea județului Constanța.
Trif a menționat că de săptămâna viitoare va începe repartizarea voucherelor de vacanță.
„Voucherele de vacanţă au intrat în linie dreaptă. Ministerul Turismului, săptămâna viitoare, o să le acorde tuturor angajaţilor”, a spus Trif.
Ministrul a precizat că aceste vouchere sunt un ajutor care se acordă turiștilor români, cât și întregului sector și pot fi consumate pe teritoriul țării noastre.
„Este un ajutor dat de către Guvernul României în mod direct turistului român şi turismului românesc. (…) Aceste vouchere de vacanţă, în valoare de 1.450 de lei pentru fiecare persoană, se pot cheltui doar pe teritoriul României”, a mai spus Trif, potrivit Mediafax.ro.
Bugetarii vor primi, până la 30 noiembrie 2018, o indemnizaţie de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 de lei, potrivit unei hotărâri de aprobare a normelelor metodologice de aplicare a OUG privind acordarea voucherelor de vacanţă.