După aproape opt ani de când au început lucrările la cea mai mare catedrală ortodoxă din România, Catedrala Mântuirii Neamului este gata pentru a-și primi credincioșii. Ea va fi sfințită la finele lunii noiembrie.
Parohiile vor fi cele care se vor ocupa atât de înscrierea, cât şi de deplasarea credincioşilor la acest eveniment, informează basilica.ro
Construirea Catedralei Mânturii Neamului a început în decembrie 2010, iar pentru ridicarea ei s-au cheltuit mai bine de 100 de milioane de euro.
Evenimentele dedicate acestui moment vor începe în 25 noiembrie 2018 și se vor finaliza în ziua de 30 ale lunii.
Duminică, 25 noiembrie 2018
-
9:00 – 12:30 – Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Catedralei Naționale oficiate de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi.
26-29 noiembrie 2018
-
Se va oficia zilnic Sfânta liturghie și va avea loc ulterior un program liturgic și cultural special
Vineri, 30 noiembrie 2018 (Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Hramul Catedralei Naționale).
-
9:30 – 12:00 Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi.