Anunț de ULTIMĂ ORĂ despre OUG privind REFERENDUMUL de la AVOCATUL POPORULUI

Avocatul Poporului reiterează faptul că nu se implică în controlul de constituționalitate al actelor normative emise în materie politică și electorală. Rezolvarea problemelor sesizate în legătură cu O.U.G. nr. 86/2018 revine Parlamentului, respectiv cetățenilor, care își pot exprima direct voința la referendumul ce se va desfășura în foarte scurt timp, potrivit unui comunicat.

„Avocatul Poporului își exprimă opțiunea pentru respectarea principiului loialității constituționale și a voinței cetățenilor exercitată prin inițiativa legislativă cetățenească. Totodată, militează pentru o conduită independentă şi imparţială, fără a se implica în controlul de constituționalitate al actelor normative emise în materie politică și electorală, revenind, astfel, la poziția adoptată în decursul activității de persoanele care au ocupat funcția de Avocat al Poporului.”

„Totodată, Avocatul Poporului precizează faptul că îşi exercită atribuţiile în limitele constituţionale şi legale stabilite în vederea îndeplinirii rolului său de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, fără a se substitui altor autorităţi publice, care, la rândul lor, trebuie să-şi îndeplinească propriile atribuţii, astfel cum sunt acestea reglementate în legislaţia în vigoare. În acest context, Avocatul Poporului arată că Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b480 și se află în prezent în procedură parlamentară, legiuitorul urmând a identifica cea mai bună soluție menită să asigure echilibrul între oportunitatea reglementării prin ordonanță de urgență a unor aspecte organizatorice privind referendumul pentru revizuirea Constituției și necesitatea exprimării voinței cetățenilor cu privire la revizuirea Constituției, ca modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, consacrată prin art. 2 alin. (1) din Legea fundamentală.”

„Astfel, Avocatul Poporului apreciază că rezolvarea problemei sesizate revine Parlamentului, deoarece art. 115 alin. (5) din Constituţie stabileşte că „ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă”. Totodată, art. 115 alin. (7) din Constituţie instituie competenţa Parlamentului de a aproba sau respinge printr-o lege, ordonanţele cu care a fost sesizat. Pe cale de consecință, modificarea/completarea sau chiar abrogarea, de către Parlament, a normelor legale criticate sunt evenimente legislative posibile în această fază a procesului legislativ. În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 539/2018, în care Curtea Constituțională reiterează faptul că aspectele privind oportunitatea revizuirii Constituţiei prin legea de revizuire nu pot fi analizate de instanţa de contencios constituţional, acestea revenind Parlamentului, în calitate de organ reprezentativ suprem, respectiv cetăţenilor, care îşi pot exprima direct voinţa la referendumul ce constituie ultima etapă a procedurii de adoptare a legilor constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 151 din Constituţie., se spune în comunicatul Avocatului Poporului”, potrivit stiripesurse.ro

„Coordonatele sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate de către Avocatul Poporului au fost clarificate în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 336/2013, Curtea Constituțională a subliniat caracterul independent și autonom al Avocatului Poporului, reținând că acesta poate declanşa controlul de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate indiferent de problemele vizate prin aceasta, însă ridicarea directă a excepţiei de neconstituţionalitate este şi rămâne la aprecierea exclusivă a Avocatului Poporului, acesta neputând fi obligat sau împiedicat de nicio autoritate publică să ridice o atare excepţie. În consecință, Curtea Constituțională a constatat că Avocatul Poporului are exclusivitate în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură.”

„O altă caracteristică esențială a independenței funcționale a instituției Ombudsman este prevăzută, cu titlu de principiu, la pct. 7.2 din Recomandarea 1615 (2003) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și anume: „garantarea independenței în ceea ce privește subiectul anchetelor, inclusiv, și în special, în ceea ce privește primirea petițiilor, deciziile privind acceptarea sau respingerea petițiilor ca inadmisibile sau inițierea investigațiilor din proprie inițiativă, luarea deciziilor cu privire la momentul și modul de desfășurare a investigațiilor, luarea în considerare a probelor, tragerea concluziilor, pregătirea și prezentarea recomandărilor și a rapoartelor, precum și publicarea acestora”.

„Prin posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale nu s-a urmărit ca instituţia Avocatul Poporului să fie transformată într-un arbitru între autorităţile publice şi nici să se substituie Parlamentului. Tocmai din acest motiv, Avocatul Poporului are latitudinea de a stabili cazurile în care poate să intervină.”

„Prezentul comunicat constituie răspuns la toate petițiile adresate instituției, cu privire la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.”, precizează comunicatul Avocatului Poporului.