Anunţ de la AFIR: Fondurile nerambursabile pentru investiţii neagricole s-au epuizat

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă că fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 6.2 pentru investiții în activități neagricole, aferente sesiunii anuale 2016, respectiv 73 de milioane de euro, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite on-line prin portalul AFIR (www.afir.info).

De la deschiderea sesiunii în data de 28 iulie 2016 pentru submăsura (sM) 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”, au fost depuse pentru finanţare prin această submăsură 2.396 proiecte de investiții în activități neagricole, în valoare de 146,04 milioane de euro.

Precizăm că AFIR a primit solicitări de finanțare în limita plafonului de depunere a proiectelor, care a fost de 200% faţă de suma alocată pe sesiune, respectiv 146 de milioane de euro. 

Astfel, după evaluarea de către experții AFIR a tuturor proiectelor depuse, vor fi selectate pentru finanțare în limita alocării disponibile pentru sM 6.2 în 2016 (73 milioane de euro) în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. 

În cazul proiectelor cu același punctaj, aceeași valoare a sprijinului și aceeași prioritate, departajarea acestora se va face în ordinea descrescătoare a procentului propus în Planul de afaceri pentru producția comercializată/ serviciile prestate.