Pentru a nu „rata” și anul agricol 2016, fermierii au nevoie de facilități, care să îi ajute măcar pentru însămânțările din toamnă. Pentru mulți dintre ei ajutoarele ar putea veni însă prea târziu. Deși poate părea o abordare care ține de trecut, subvențiile de la stat sunt cele care au ajutat majoritatea țărilor UE să pună bazele unei agriculturi moderne, care nu mai depinde de vreme
Zilele trecute, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, promitea acordarea de ajutoare pentru secetă, după ce va avea loc o evaluare a pagubelor produse de arșița din 2015. Însă, remarcă o parte din reprezentanții din sectorul agricol, există o mulțime de „poate” în promisiunile ministrului. În primul rând, banii depind de existența sumelor necesare la viitoarea rectificare bugetară. Totodată, în cazul marilor fermieri, va fi nevoie și de acordul Uniunii Europene, așa încât sumele ar putea veni târziu, de abia la anul. Întrebarea care se ridică este: pentru a nu avea și un 2016 compromis, de unde fac rost fermierii de bani pentru culturile de toamnă, de altfel singurele care au mai scos la lumină și anul agricol în curs.
Ministrul Agriculturii: Încercăm să dăm banii în acest an
Alte state tratează mult mai serios problema agriculturii decât o face guvernul român, consideră Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). „Acolo, agricultura este considerată o problemă de siguranţă naţională, aşa cum era şi în România înainte de 1989. La noi, agricultorii sunt trataţi cu sictir, cu nepăsare”, a declarat Baciu pentru EVZ. Femierii români nu au resurse proprii să-şi acopere cheltuielile cu însămânţările de toamnă dacă Guvernul nu le acordă despăgubiri după seceta din acest an. „Nu au încotro, vor trebui să se descurce. Probabil mulți vor face împrumuturi, dar nu toți au ceastă posibilitate”, a explicat şeful LAPAR. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat pentru EVZ că ştie de această problemă şi va face tot posibilul ca fermierii să primescă banii în acest an. „Trebuie să așteptăm acordul Comisiei Europene pentru ajutoarele mai mari de 15.000 de euro, altfel nu avem voie. Sper că vom da banii în acest an”, a afirmat Constantin.
Florin Istrate, fost vicepreședinte Agrostar și directorul Centrului Regional de Formare şi Consiliere de la Târgovişte spune însă că de această secetă se știa de multă vreme, iar autoritățile trebuia să fie pregătite cu măsuri. „Măcar de impozitul agricol dacă ne-ar scuti în acest an. Nu este o sumă mare, dar ar mai ajunge pentru însămânțări”, a comentat acesta pentru EVZ. Deocamdată, nu se știe însă ce fonduri sunt necesare pentru a acoperi aceste facilități. O decizie ar trebuie să apară cât de curând, înainte de plata impozitului, care se face toamna.
Nu se irigă și pentru că e scump
Despăgubirile ar fi însă doar rezolvarea din ceasul al 13-lea, pentru sectorul agricol. Probleme care cronicizează sistemul puteau fi rezolvate din timp, pentru a nu se ajunge aici.
Astfel, paradoxal, deși în unele zone există sisteme de irigații, pământul nu primește apă suficientă pentru că este scumpă „la preț de apă minerală”, cum scriu cei de la Agrostar într-un comunicat.
Multe state subvenţionează apa pentru irigaţii în proporţie de 100% pentru că este considerată o problemă de mediu. „Acolo, unde există un deficit de apă, se remediază rapid problema, fiind văzută ca una de mediu”, a explicat Baciu. Florin Istrate spune că pompele învechite consumă mult curent electric, și de aceea este scump să irigi. O rezolvare oficială ar exista, dar este pe termen lung. „Prin PNDR, am alocat, începând cu 2012, 128 milioane de euro pentru irigații, iar din iulie 2015 am început să oferim alte 435 milioane de euro suplimentar. Proiectele sunt implementate în proporţie de 75% şi vor rezolva problema infrastructurii secundare”, a declarat Constantin pentru EVZ.
Motorina, subvenționată cu 50% „la alții”
O altă problemă delicată cu care se confruntă agricultorii români, preţul motorinei, este rezolvată eficient în alte state printr-un discount de 50%. „La noi, trebuie să stăm și 10 luni până primim subvenția pe motorină, care și așa e mică. Practic, timpul de așteptare aproape că anulează reducerea de preț oferită”, a afirmat Baciu.
Prognoze surpriză
O problemă majoră este reprezentată și de prognoza meteo, care îi lasă de multe ori, la propriu, cu ochii în soare pe agricultori așa încât rareori aceștia pot lua măsuri minime de precauție pentru ce va urma. „Câteodată, cei de la INMH pare că nu au nicio responsabilitate. În Bacău, pe malul stâng al Siretului, nu a plouat, deși prognoza meteo arată cu totul altceva”, a declarat Baciu.