Anual, în România, 400 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer

Aproape 400 de copii sunt diagnosticaţi, anual, cu cancer în România. Situația durează de ani de zile, iar o treime dintre aceştia au mai puținde 4 ani, arată reprezentanţii Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică.

Potrivit celor mai noi statistici ale Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică, în fiecare an, aproape 400 de copii şi adolescenţi sunt diagnosticaţi cu cancer în centrele de profil din România. Leucemia este cel mai frecvent tip de cancer care afectează copiii români. În plus, peste jumătate din copii ajung la medic în faze avansate ale bolii.

 “31% din cazurile de malignităţi o reprezintă leucemiile, 15% limfoamele, leucemiile şi limfoamele sunt boli de sistem cu terapii diferite de tumorile solide. În rest, tumorile cerebrale reprezintă 14%. (...) Fiecare centru oncologic înregistrează fiecare caz nou pe care îl ia în tratament, notifică de asemenea şi fiecare eveniment important care apare în evoluţie şi în egală măsură dacă survine decesul”, a declarat, Monica Dragomir, preşedintele Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică, în cadrul unei conferinţe de presă, conform Mediafax.ro.

Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică a lansat Registrul Naţional al Cancerelor la Copil, ceea ce însemnă că, pentru prima dată, România va avea statistici despre această boală la copiii.

Date statistice

Potrivit datelor furnizate de societate, în perioada 2010-2017 au fost înregistrate 3.000 de cazuri noi de cancer la copiii până în 14 ani, iar în acest interval au fost făcute 5.000 de notificări despre starea lor, mai arată sursa citată.

În perioada 2010-2015 incidenţa cancerului în cazul copiiilor şi tinerilor până în vârsta de 19 ani a fost de 9,86 la 100.000 de persoane.

S-a constatat o pondere mai mare a diagnosticului de cancer la băieţi, pentru toate grupele de vârstă din ţara noastră.