Liderul PNL l-a catalogat pe preşedintele PSD drept "un procuror tânăr care n-a prins pe nimeni, nici măcar pe Traian Băsescu". Ponta i-a răspuns că nu-i momentul pentru scandal politic având în vedere moartea lui Adrian Păunescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a mobilizat ieri pe aleşii locali ai partidului, într-o reuniune la Braşov, pentru perioada de "precampanie" electorală. Cu un discurs pe alocuri ironic, Antonescu a criticat deopotrivă PDL şi PSD.
"Hoţia şi minciuna" au fost cuvintele care au dominat atacul la adresa PDL şi a lui Traian Băsescu. "Le-a spus profesorilor să rabde, le-a spus celor din opoziţie că sunt antinaţionali, le-a spus celor din presă, care nu îl laudă, că sunt servitorii, salariaţii mogulilor. Le-a spus tuturor câte ceva. Nu a spus niciodată Berceanu, Videanu, Elena, opriţi-vă o secundă, abţineţi-vă vreun an să nu mai furaţi! Niciodată, niciun cuvânt", a spus Antonescu. Ca să-şi încurajeze activul de partid, el a invocat sondaje în care PNL a depăşit 30% şi a susţinut că PNL nu ar avea nevoie un partener precum PDL la guvernare.
"Nu mergem şi nu vom merge la guvernare cu PD-ul domnului Băsescu, în condiţiile domnului Băsescu, pentru că oferta lui nu e de a face împreună reformele necesare, ci de a fura", a mai spus Antonescu. "Nu mergem la guvernare cu PD-ul lui Băsescu" El s-a delimitat şi de "partenerul de opoziţie", PSD. "Traian Băsescu a fost adus la putere, înainte de toate, de lăcomia, de clientela, de hoţia, de demagogia PSD, a regimului Adrian Năstase. A regimului Iliescu-Năstase. Ponta, mai mititel, dar acolo", i-a reproşat Antonescu preşedintelui PSD.
Atacul a continuat. "Când domnul Ponta se laudă că e un procuror tânăr, e foarte bine. Numai că aş vrea să ţinem minte toată istoria aşa cum a fost şi să-i aduc aminte că, în calitate de procuror şi şef al Corpului de Control al primului-minstru Năstase, nu a prins pe nimeni, nici măcar pe Băsescu", a continuat liderul liberal. Replica lui Ponta Preşedintele PSD i-a replicat lui Antonescu că nu e un moment potrivit pentru scandalul politic. "În aceste zile, pentru noi singurul lucru care contează este tragedia cu Adrian Păunescu, dacă altcineva crede că astea sunt zile de scandal politic, noi nu", a spus Victor Ponta. "Traian Băsescu a fost adus la putere de lăcomia, de clientela, de hoţia, de demagogia PSD." CRIN ANTONESCU preşedintele PNL