În urma scrisorii deschise adresate, ieri, de primarul Sectorului 1 al Capitalei, liberalul Andrei Chiliman, presedintelui interimar al PNL Daniel Chitoiu, în care îi cere explicaţii cu privire la protocolul încheiat de liderii USL cu reprezentanţii unor organizaţii ale societăţii civile, prin care s-ar decide desfiinţarea DNA şi ANI, fostul lider al PNL, Crin Antonescu a declarat, aseară că locul lui Chiliman este în afara partidului.
Andrei Chiliman critică şi conducerea PNL din ultimii doi ani, moment în care Crin Antonescu a devenit preşedintele partidului, susţinând că în această perioadă, statutul PNL a fost încălcat în numeroase rânduri "în răfuielile politicianiste cu indezirabilii din interior". "Am luat act cu stupore de informaţiile publicate în mass-media de astăzi, 26 iulie 2012, conform cărora dumneavoastră, în calitate de co-preşedinte al USL, aţi fi semnat un protocol prin care angajaţi PNL în susţinerea unui «punct programatic de guvernare» ce prevede desfiinţarea unor instituţii democratice fundamentale ale statului român, ori a unor instituţii indispendabile sănătăţii morale a societăţii româneşti, precum Curtea Constituţională, CNSAS, DNA sau ANI (...) Oricât ne-am fi obişnuit, în ultimii doi ani, să fie încălcat Statutul Partidului Naţional Liberal în răfuielile polticianiste cu indezirabilii din interior, ne este interzis să facem acest lucru când este în discuţie responsabilitatea noastră faţă de români şi faţă de România! Vă amintesc faptul că, potrivit statutului nostru, toate deciziile care vizează politicile publice promovate de PNL, trebuie dezbătute şi votate în Delegaţia Permanentă a partidului", a scris Andrei Chiliman în scrisoarea respectivă. Actualul preşedinte interimar al României, Crin Antonescu, a declarat, aseară, la Realitatea TV, că "Dl. Andrei Chiliman, dacă era corect, s-ar fi informat, l-ar fi întrebat direct pe dl Chiţoiu. Dl Chiliman a făcut un gest pe care nu mă mai apuc eu să îl calific. Sper ca actuala conducere să-l trimită pe dl Chiliman în afara PNL", a mai precizat Antonescu. "Pentru mine, lucrurile sunt simple. În tot cazul, îl pot asigura pe domnul Andrei Chiliman că nici DNA şi nici altă instituţie nu va fi desfiinţată şi îmi doresc din tot sufletul ca domnul Chiliman să fie mulţumit de funcţionarea DNA, pentru că poate odată şi-odată, DNA îi va lua pe toţi pe care trebuie să îi ia la întrebări", a mai spus Antonescu. Conflictul Andrei Chiliman-Crin Antonescu Disputele politice dintre Andrei Chiliman şi Crin Antonescu sunt de notorietate. La începutul lunii aprilie, doar cu două luni înainte de alegerile locale, Crin Antonescu l-a mazilit pe Andrei Chiliman din fruntea organizaţiei PNL Bucureşti. Biroul Permanent Central al PNL a decis la propunerea lui Antonescu, cu 18 voturi "pentru" şi 6 "împotrivă" demiterea lui Andrei Chiliman din fruntea PNL Bucureşti. În fruntea organizaţiei locale a fost numit interimar, Eugen Nicolaescu.
- Andrei Chiliman îi cere socoteală lui Daniel Chiţoiu privind semnarea protocolului cu CNSC. Atac voalat la Crin Antonescu
- Preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu, spune că a semnat "un calendar"