Deşi neagă că ar avea drept prioritate un nou demers de demitere a lui Traian Băsescu, liderului PNL, Crin Antonescu, îi stă mereu cuvântul "suspendare" pe limbă. Chiar şi când nu vrea să vorbească despre asta.
Invitat la România TV, Antonescu a declarat că nu face din suspendarea lui Băsescu o prioritate a momentului, dar că, după alegeri, USL nu va avea foarte multă răbdare cu şeful statului. Mai precis, dacă Băsescu nu-l va desemna pe Victor Ponta drept premier după alegeri - în cazul unei victorii clare a USL - Uniunea îl va suspenda "imediat", fără să mai vină întâi cu o altă numire. "Dacă refuză o dată, imediat declanşăm procesul de suspendare", a anunţat Antonescu, subliniind că a accepta să facă o nouă nominalizare de premier "ar însemna să acceptăm şi noi că am făcut alegeri degeaba". Conform articolului 89 din Constituţie, "după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură". În acest context, Antonescu a admis că, de la revenirea la Cotroceni, Traian Băsescu nu a mai încălcat Constituţia. "Nu putem vorbi despre suspendarea lui Traian Băsescu pentru că nu ne aflăm, de la revenirea sa, în faţa unei încălcări a Constituţiei". El a spus că planul enunţat de Voiculescu - suspendarea lui Băsescu înainte de alegeri - este doar unul "personal". "Evident că nu-l suspend... suspectez" Cu toate acestea, cuvântul "suspendare" îl bântuie pe Crin Antonescu, după cum a demonstrat în timp ce vorbea despre colegul său, Călin Popescu Tăriceanu, care calificase reluarea ideii suspendării drept o obsesie de care unii politicieni ar face bine să scape. Antonescu a comparat comentariul fostului preşdinte al PNL cu "retorica băsistă". "Dacă eu am ceva să-i spun domnului Dan Voiculescu, îi spun cu nume şi prenume. Dacă îl critic public pe Călin Popescu Tăriceanu spun cu nume, cu tot numele: Călin Popescu Tăriceanu. Povestea asta cu unii sună exact ca în propaganda băsistă", a replicat Antonescu. Întrebat de moderatoare dacă îl suspectează pe fostul premier liberal de "propagandă băsistă", liderul PNL a răspuns: "E doar o chestiune de stilistică, evident că nu-l suspend... suspectez". El a reamintit că în 2007 Tăriceanu a fost printre iniţiatorii suspendării şefului statului, iar în vara trecută nu s-a opus celui de-al doilea demers în acest sens, context în care a spus, din nou, că nu-l suspendă... suspectează pe Tăriceanu. Rus, "un cetăţean din Cluj" Antonescu s-a răfuit şi cu pesedistul Ioan Rus, un critic constant de-al său. "Nu am de ce să comentez ce spune domnul Rus. Văd că vorbeşte în numele cetăţenilor din Cluj. Dacă e vorba să vorbim cu un cetăţean din Cluj, aş alege altul, neputând vorbi cu toţi. Oricare alt cetăţean din Cluj, care are prospeţime şi credibilitate, să vină să vorbească", a declarat preşedintele PNL. Dacă tot se răfuia cu criticii săi, Antonescu nu i-a uitat nici pe "imbecilii" la care făcuse referire luni, în contextul mutării candidaturii sale din Bucureşti în Teleorman. "Nu au alte responsabilităţi, nici de a-şi face ziarul vandabil, sau, mă rog, oficina, ei trebuie să înjure", a spus el. Deşi mai devreme în emisiune susţinea că spune lucrurile "cu nume şi prenume", de data aceasta Antonescu nu a mai făcut-o. Din contextul discuţiei a rezultat că avea în vedere ziarele "Evenimentul zilei" şi "Adevărul". CITIŢI ŞI:
- Tăriceanu, despre o nouă suspendare a lui Băsescu: Unii politicieni ar face bine dacă ar scăpa de OBSESIA care îi bântuie
- Ioan Rus, despre Dan Voiculescu: Să ne lase cu ideile lui. VISELE EROTICE trebuie stopate
- Crin Antonescu JIGNEŞTE din nou: cei care au o altă părere decât el sunt "IMBECILI" | SONDAJ